(1) Consiliul Județean Sălaj și delegații împuterniciți conform prevederilor art. 3 alin. (1), împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj și Consiliul Local al Comunei Nușfalău repartizează veniturile, cheltuielile și patrimoniul actual al comunei Nușfalău între comunele prevăzute la art. 1 și 2.
(2) Veniturile și cheltuielile care, în condițiile legii, revin de drept comunei Boghiș se administrează și se gestionează prin autoritățile publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din impozitul pe venit, în limitele prevederilor aprobate pentru anul 2005, pe ansamblul județului Sălaj.
(3) Bugetul comunei Boghiș pe anul 2005 se elaborează de către delegații prevăzuți la art. 3 alin. (1), cu avizul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Sălaj.
(4) Operațiunile de predare-preluare se fac pe bază de protocol încheiat între primarul comunei Nușfalău și delegatul desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar al comunei Boghiș.