LexistoriaDreptul la drept.

Drepturi și obligații

Azi

Legea 176/2018 · 6 articole

Articolul 13

Pe perioada desfășurării programului de internship, internul are următoarele drepturi:

a) să primească indemnizația pentru internship de la organizația-gazdă în cuantumul stipulat în contractul de internship;

b) să beneficieze de asistența și coordonarea îndrumătorului desemnat de organizația-gazdă;

c) să i se stabilească activități al căror nivel de complexitate pot să evolueze treptat pe parcursul programului de internship;

d) să i se asigure resursele materiale necesare pregătirii sale profesionale și perfecționării cunoștințelor sale practice;

e) să beneficieze de acces la informații care să îi permită consolidarea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților;

f) să i se asigure timpul necesar pregătirii în scopul dobândirii/consolidării de abilități practice și/sau competențe;

g) să participe la formele de pregătire desfășurate de organizația-gazdă, după caz;

h) să beneficieze de evaluare obiectivă;

i) să primească referatul de evaluare și certificatul de internship;

j) să conteste referatul de evaluare dacă este nemulțumit de rezultatul evaluării;

k) alte drepturi care decurg din lege sau din contractul de internship.

Articolul 14

Pe perioada desfășurării programului de internship, internul are următoarele obligații:

a) să respecte sarcinile date de îndrumătorul său în cadrul activităților întreprinse, în conformitate cu prevederile contractului de internship și cu fișa de internship;

b) să îl consulte pe îndrumător pentru realizarea sarcinilor repartizate pe parcursul derulării programului de internship;

c) să respecte normele de confidențialitate în desfășurarea activității sale;

d) să respecte prevederile regulamentelor interne;

e) să respecte normele de securitate și sănătate în muncă, precum și normele pentru situații de urgență;

f) alte obligații care decurg din contractul de intenship și, respectiv, din fișa de internship, încheiate între părți.

Articolul 15

(1) Pe perioada desfășurării programului de internship, organizația-gazdă are următoarele drepturi:

a) să organizeze procesul de selecție a persoanelor ce vor lua parte la internship cu respectarea principiului prevăzut la art. 5 alin. (8) ;

b) să monitorizeze și să evalueze activitatea și cunoștințele asimilate de intern pe perioada și la sfârșitul programului de internship, prin intermediul îndrumătorilor, în condițiile prezentei legi;

c) să îi stabilească internului, prin fișa de internship, atribuții în domeniul în care se realizează programul de internship;

d) să valorifice cunoștințele teoretice și practice ale internului în perioada programului de internship;

e) să exercite controlul asupra modului de desfășurare și de îndeplinire a activităților repartizate internului.

(2) În situația în care constată încălcarea regulamentelor interne și/sau a contractului de internship, organizația-gazdă are dreptul, după efectuarea unei cercetări interne, să aplice următoarele sancțiuni:

a) avertisment scris;

b) reducerea indemnizației pe o durată de maximum două luni, cu 5-10%;

c) rezilierea contractului de internship.

Articolul 16

Pe perioada desfășurării programului de internship, organizația-gazdă are următoarele obligații:

a) să înmâneze internului, anterior începerii activității, un exemplar din contractul de internship;

b) să plătească internului indemnizația pentru internship, conform contractului de internship;

c) să desemneze un îndrumător care să ghideze internul în vederea pregătirii profesionale, a aprofundării cunoștințelor teoretice și îmbunătățirii abilităților practice în domeniul în care se realizează programul de internship;

d) să asigure o dotare corespunzătoare - logistică, tehnică și tehnologică - necesară valorificării cunoștințelor teoretice ale internului și dezvoltării cunoștințelor practice;

e) să supravegheze activitatea internului pe perioada desfășurării programului de internship;

f) să elibereze internului, la sfârșitul programului de internship, certificatul de internship în condițiile prevăzute la art. 12 ;

g) să nu folosească internul pentru desfășurarea altor activități decât cele prevăzute în contractul de internship și fișa de internship;

h) să respecte programul de activitate al internului în condițiile prevăzute la art. 8 alin. (3) și (4) ;

i) să informeze despre evaluarea de risc din unitate și despre consecințele riscurilor existente;

j) să nu folosească internul la desfășurarea unor activități aferente unor ocupații din Grupa majoră 9 - Muncitori necalificați, conform Clasificării ocupațiilor din România (COR) și/sau în activități în condiții grele sau vătămătoare pentru intern;

k) să țină evidența orelor de activitate prestate de fiecare intern și să pună la dispoziția organelor de control această evidență ori de câte ori se solicită acest lucru;

l) să asigure pe parcursul desfășurării programului de internship condițiile de securitate și sănătate în muncă prevăzute în Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , cu modificările ulterioare;

m) să pună la dispoziția organelor de control contractul de internship, fișa de internship, precum și documentele de evidență a activității prestate de intern, inclusiv dovada acordării indemnizației pentru internship.

Articolul 17

(1) Organizația-gazdă are obligația completării și transmiterii datelor și informațiilor din contractul de internship, cel târziu în ultima zi lucrătoare anterioară începerii activității în cadrul programului de internship, în registrul de evidență a contractelor de internship, înființat de agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă sau a municipiului București, în a cărei rază teritorială aceasta își desfășoară activitatea, ținut în formă electronică, denumit în continuare registrul electronic de evidență.

(2) Accesul organizației-gazdă la registrul electronic de evidență se face pe bază de parolă proprie, utilizată cu titlu gratuit.

Articolul 18

(1) Organizația-gazdă are obligația completării registrului electronic de evidență în ordinea încheierii contractelor de internship.

(2) Registrul electronic de evidență cuprinde elementele de identificare ale internului, data încheierii contractului, data începerii activității în cadrul programului de internship, durata acestuia, cuantumul indemnizației pentru internship, data încetării contractului de internship, domeniul în care se desfășoară programul de internship.

(3) Orice modificare privind datele de identificare ale organizației-gazdă, respectiv cu privire la contractul de internship, se operează în registrul electronic de evidență, în termen de 3 zile lucrătoare de la data apariției situației care a impus respectiva modificare.

(4) Îndreptarea erorilor survenite în completarea registrului electronic de evidență se efectuează la data la care organizația-gazdă a luat cunoștință de acestea.