În sensul prezentei legi, sunt considerate habitate acvatice naturale:

a) Dunărea teritorială, Delta și lunca inundabilă a Dunării;

b) Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, complexul lagunar Razelm-Sinoe și lacurile litorale;

c) pâraiele, râurile și lacurile de munte, colinare, de șes și zonele lor inundabile, precum și brațele moarte ale râurilor;

d) bălțile și lacurile naturale lipsite de instalații hidrotehnice pentru alimentarea, reținerea și evacuarea apei;

e) lacurile de acumulare, inclusiv zonele lor inundabile la viituri;

f) rețeaua de canale magistrale din sistemele hidroameliorative, de navigație și hidroenergetice și ramificațiile acestora;

g) apele maritime interioare, marea teritorială, zona economică exclusivă a României.