(1) Pentru îmbunătățirea administrării, monitorizării și controlului activităților de pescuit, precum și pentru a favoriza planificarea, Agenția dispune distribuirea drepturilor de pescuit pentru navele care activează într-o zonă de pescuit.

(2) Distribuirea drepturilor de pescuit se exprimă în cote de pescuit, efortul de pescuit sau perioade de activitate în zonele de pescuit.

(3) Criteriile de distribuire a dreptului de pescuit comercial sunt următoarele:

a) activitatea de pescuit exprimată în volum de capturi, efort de pescuit sau perioadă de activitate în zonă, după caz;

b) caracteristicile tehnice ale navelor/ambarcațiunilor de pescuit;

c) ceilalți parametri ai navelor/ambarcațiunilor de pescuit comercial și posibilitățile acestora de pescuit;

d) folosirea capacităților de producție;

e) condițiile sociale și de muncă la bordul navelor/ambarcațiunilor de pescuit comercial.