Publicarea în JOUE este obligatorie în toate situațiile în care valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat care urmează să fie realizat este egală ori mai mare decât echivalentul în lei al pragurilor prevăzute la art. 5¹ alin. (1). Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat verifică fiecare anunț de selecție sau altă documentație complementară transmis/transmisă de către partenerul public pentru publicare în SEAP și în JOUE, după caz. Avizul primit pentru publicare în SEAP și/sau JOUE nu exonerează partenerul public de răspunderea privind respectarea prevederilor legale în domeniul parteneriatului public-privat.
(1) Anunțul de selecție se publică în SEAP și, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).
(2) SEAP pune la dispoziția partenerului public, prin asigurarea unui nou flux de informații specializat, suportul tehnic necesar asigurării transparenței procedurii complete de stabilire a partenerului privat, incluzând anunțul de selecție, documentul atașat anunțului de selecție, clarificări solicitate de investitorul privat conform art. 22 alin. (3) și (4), termenul-limită pentru depunerea ofertelor finale conform art. 18 alin. (7) lit. p) și anunțul de atribuire a contractului de parteneriat public-privat.
(3) Informațiile minime care trebuie incluse în anunțul de selecție, respectiv în anunțul de atribuire pentru contractele de parteneriat public-privat sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
(4) Partenerii publici precizează în anunțul de selecție dacă autorizează sau nu oferte alternative; ofertele alternative nu pot fi autorizate în lipsa acestei mențiuni.