(1) Instanța, admițând plângerea, modifică decizia Consiliului, dispunând, după caz:
a) anularea în tot sau în parte a actului partenerului public;
b) obligarea la emiterea actului de către partenerul public;
c) îndeplinirea unei obligații de către partenerul public, inclusiv eliminarea oricăror specificații tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunțul de selecție, documentul atașat sau din alte documente emise în legătură cu procedura de selecție;
d) orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispozițiilor legale în materia parteneriatului public-privat.
(2) Instanța sesizată cu o plângere împotriva unei decizii a Consiliului prin care acesta a soluționat contestația cu privire la excepție, admițând plângerea, va desființa decizia respectivă și va reține cauza spre judecare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desființarea deciziei.
(3) În situația în care instanța admite plângerea, modifică decizia Consiliului și constată că actul partenerului public a încălcat prevederile legislației în materia parteneriatului public-privat, iar contractul a fost încheiat înainte de comunicarea deciziei de către Consiliu, încălcându-se astfel prevederile art. 28⁴ alin. (3), dispozițiile art. 28³¹ alin. (1) lit. b) alin. (2)-(6) sau, după caz, ale art. 28³² se aplică în mod corespunzător.
(4) Instanța poate respinge pe fond plângerea.
(5) Hotărârea pronunțată de instanță este definitivă și irevocabilă.