(1) Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice constituie un mecanism de colaborare pentru analiză și elaborarea opiniilor juridice unitare, în cazul în care cele două structuri au emis, în opinia solicitantului, puncte de vedere diferite la întrebările acestuia în legătură cu modul de derulare a procedurilor de selecție sau de achiziție, după caz.

(2) Rezolvarea situației în care un solicitant a obținut două puncte de vedere diferite la o întrebare/clarificare a acestuia se face numai de către o comisie, constituită ca un mecanism de colaborare înființat în condițiile prevăzute de prezentul articol.

(3) Solicitantul va depune în scris la Secretariatul General al Guvernului o cerere privind emiterea unui singur punct de vedere, în situația în care acesta a primit două opinii diferite de la cele două structuri specificate la alin. (1); se vor anexa la cererea depusă ambele răspunsuri primite de la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și de la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, însoțite de aceeași documentație depusă la obținerea acestor răspunsuri.

(4) Secretariatul General al Guvernului va convoca, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, o comisie formată dintr-un reprezentant al Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat și un reprezentant al Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice; Secretariatul General al Guvernului va desemna ca membru în cadrul acestei comisii un reprezentant din cadrul Direcției juridice, acesta conducând și lucrările acestei comisii.

(5) Toate hotărârile în cadrul comisiei se adoptă cu majoritate simplă; membrii comisiei pot solicita și opinia/consultarea unor experți ori a altor persoane cu expertiză, în vederea adoptării celei mai bune soluții la solicitarea depusă.

(6) Ședințele comisiei sunt pregătite de către Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, care va asigura și condițiile necesare pentru desfășurarea lucrărilor în cele mai bune condiții; cu ocazia fiecărei întâlniri se va încheia un proces-verbal de ședință, ce va fi semnat de către toți membrii comisiei.

(7) Adoptarea răspunsului/soluției finale se va face ținând cont în mod primordial de punctul de vedere al Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice; dacă există și alte puncte de vedere, acestea se vor consemna în procesul-verbal de ședință.

(8) Soluția/Răspunsul adoptată/adoptat de către comisie va fi semnată/semnat de către reprezentantul Secretariatului General al Guvernului și va fi transmisă/transmis în scris solicitantului.