De la data intrării în vigoare a prezentei legi, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989 și care se află pe rolul instanțelor spre soluționare, în fond, la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului ori în recurs, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, vor fi soluționate în contradictoriu cu Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.