(1) Reutilizarea documentelor este deschisă tuturor persoanelor interesate, chiar în cazul în care una sau mai multe dintre acestea exploatează deja produsele cu valoare adăugată bazate pe aceste documente.

(2) Contractele sau alte acorduri încheiate între entitățile publice sau întreprinderile publice care dețin documentele și terțe persoane nu pot oferi drepturi exclusive.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cazul în care un drept exclusiv este necesar pentru realizarea unui serviciu public, validitatea motivului pentru care a fost acordat dreptul exclusiv în cauză este reexaminată de către respectiva entitate publică sau întreprindere publică o dată la trei ani.

(4) Acordurile de exclusivitate încheiate începând cu data de 16 iulie 2019 sunt puse la dispoziția publicului online de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar cele încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi sunt puse la dispoziția publicului online cu cel puțin două luni înainte de intrarea lor în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6) . Clauzele definitive ale acestor acorduri de exclusivitate sunt transparente și sunt puse la dispoziția publicului online. Digitalizarea resurselor culturale nu intră sub incidența prezentului alineat.

(5) Prin excepție de la alin. (1) , în cazul în care un drept exclusiv privește digitalizarea resurselor culturale, perioada de exclusivitate nu depășește, în general, 10 ani. În cazul în care perioada de exclusivitate depășește 10 ani, durata acesteia face obiectul unei revizuiri pe parcursul celui de al 11-lea an și, ulterior, dacă este cazul, o dată la 7 ani.

(6) Acordurile de exclusivitate prin care se stabilesc drepturile exclusive prevăzute la alin. (5) sunt transparente și se fac publice pe site-ul propriu.

(7) În cazul în care există un drept exclusiv menționat la alin. (3) , entitatea publică în cauză primește în mod gratuit, ca parte a acordurilor de exclusivitate respective, o copie a resurselor culturale digitalizate. Copia respectivă este disponibilă în scopul reutilizării la expirarea perioadei de exclusivitate.

(8) Orice convenție încheiată sau acord, care, fără a acorda în mod explicit un drept exclusiv, vizează restrângerea disponibilității documentelor pentru a fi reutilizate de către alte entități decât partea terță care participă la respectivul acord sau la respectiva convenție ori despre care se poate considera în mod rezonabil că poate conduce la o astfel de restrângere a reutilizării, este pus la dispoziția publicului online cu cel puțin două luni înainte de intrarea în vigoare. Efectul unor astfel de convenții sau acorduri cu privire la disponibilitatea pentru reutilizare a datelor face obiectul unor reexaminări de către entitatea publică, o dată la 3 ani. Clauzele definitive ale acestor acorduri sunt transparente și sunt puse la dispoziția publicului online.

(9) Acordurile de exclusivitate în vigoare la data de 17 iulie 2013, care nu se încadrează la excepțiile prevăzute la alin. (3)-(7) și care au fost încheiate de către entități publice, încetează la expirarea termenului pentru care au fost încheiate și cel târziu la data de 18 iulie 2043, fără posibilitatea prelungirii acestora sau încheierii unor noi acorduri.

(10) Acordurile de exclusivitate în vigoare la data de 16 iulie 2019, care nu se încadrează la excepțiile prevăzute la alin. (3)-(7) și care au fost încheiate de întreprinderi publice, încetează la expirarea termenului pentru care au fost încheiate și cel târziu la data de 17 iulie 2049, fără posibilitatea prelungirii acestora sau încheierii unor noi acorduri.

(11) Orice parteneriat public-privat privind digitalizarea resurselor culturale trebuie să acorde instituției de cultură partenere drepturi depline asupra utilizării resurselor culturale digitalizate, după expirarea parteneriatului.