În vederea coordonării activității și exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate din sfera sa de competenta, Serviciul Român de Informații are următoarele atribuții principale:
a) elaborează, în colaborare cu autoritățile publice, standardele naționale pentru informațiile clasificate și obiectivele de implementare a acestora;
b) supraveghează acțiunile întreprinse de autoritățile publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi;
c) acorda aviz de specialitate asupra programelor de prevenire a scurgerilor de informații clasificate, întocmite de autoritățile și instituțiile publice, regiile autonome și societățile comerciale deținătoare de asemenea informații;
d) verifica modul în care sunt respectate și aplicate normele legale privind protecția informațiilor clasificate de către autoritățile și instituțiile publice;
e) realizează la față locului verificări și revizuiri de programe care vizează protecția informațiilor clasificate;
f) conlucrează cu Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și cu Autoritatea Națională de Securitate în toate problemele privind aplicarea prezentei legi;
g) acorda sprijin pentru stabilirea obiectivelor și a locurilor care prezintă importanta deosebita pentru protecția informațiilor clasificate, la cererea conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, a agenților economici și a persoanelor juridice de drept privat, și supune spre aprobare Guvernului evidenta centralizata a acestora;
h) organizează și răspunde, potrivit dispozițiilor legale, de colectarea, transportul și distribuirea în țara a corespondentei cu caracter secret de stat și a corespondentei oficiale cu caracter secret de serviciu;
i) analizează și stabilește măsurile în legătura cu reclamațiile sau cu sugestiile legate de modul în care sunt aplicate programele de protecție a informațiilor clasificate;
j) constata nerespectarea normelor privind protecția informațiilor clasificate și aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracțiuni, sesizează organele de urmărire penală.