(1) Procedurile pe care comisia de etică, respectiv comisia de analiză le desfășoară în cazul sesizărilor scrise, inițiate de persoane fizice sau juridice cunoscute, ori în urma autosesizării sunt detaliate în Codul de etică, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

(2) Comisia de etică și comisia de analiză păstrează confidențială identitatea autorului sesizării, conform procedurilor detaliate în Codul de etică.

(3) Comisia de analiză elaborează un raport în termen de 60 de zile de la data primirii sesizării, care se aprobă de către comisia de etică în termen de 30 de zile de la primirea raportului comisiei de analiză, se comunică autorului sesizării în scris și se face public pe pagina de internet a organizației de cercetare în termen de 10 de zile calendaristice de la data rămânerii definitive a hotărârii comisiei de etică prin necontestare la CNECSDTI sau de la data rămânerii definitive a hotărârii CNECSDTI, prin care s-a soluționat contestația la raportul aprobat de comisia de etică, ori de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, prin care s-a soluționat cererea de chemare în judecată în contencios administrativ, având ca obiect anularea raportului aprobat de comisia de etică și/sau a hotărârii CNECSDTI prin care s-a soluționat contestația la raportul aprobat de comisia de etică, după caz.

(4) Termenul prevăzut la alin. (3) se suspendă pe perioada în care se așteaptă primirea de puncte de vedere/răspunsuri/ documente de la părțile implicate în sesizare.

(5) Raportul rămâne postat pe pagina de internet a organizației de cercetare pe o durată maximă egală cu durata cea mai mare a sancțiunilor adoptate, dar nu mai puțin de 2 ani.

(6) În cazul constatării unor abateri de la normele de bună conduită în activitatea CDI, raportul menționează persoanele vinovate, precum și una sau mai multe dintre sancțiunile prevăzute la art. 63 . Persoanele vinovate pot fi și altele în afară de cele menționate în textul sesizării.

(7) Raportul comisiei de analiză este avizat de către consilierul juridic al organizației de cercetare sau de către avocatul acesteia. Răspunderea juridică pentru hotărârile și activitatea comisiei de analiză revine organizației de cercetare.

(8) Raportul comisiei de analiză, aprobat de către comisia de etică, poate fi contestat la CNECSDTI de către persoana sau persoanele găsite vinovate ori de către autorul sesizării. Comisia de analiză va înainta către CNECSDTI întreaga documentație care a stat la baza emiterii raportului contestat.

(9) În cazul în care o contestație nu a fost înaintată către CNECSDTI în termen de 20 de zile lucrătoare de la data comunicării prevăzute la alin. (3) , sancțiunile stabilite de comisia de analiză sunt puse în aplicare de către conducătorul organizației de cercetare, după caz, în termen de 60 de zile calendaristice de la data comunicării raportului.