LexistoriaDreptul la drept.

Acordarea gradelor profesionale și încadrarea pe funcții

Azi

Legea 183/2024 · 7 articole

Articolul 18

(1) Încadrarea și promovarea în carieră pe posturi corespunzătoare funcțiilor și gradelor profesionale ale personalului CDI se realizează în baza unor proceduri transparente și echitabile care respectă principiile generale și condițiile prevăzute de Carta Europeană a Cercetătorilor.

(2) Organizația de cercetare emite și aprobă metodologia de încadrare și promovare pe funcții și trepte profesionale a personalului suport pentru activitățile CDI, conform prevederilor legale în vigoare, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu avizul prealabil al ordonatorului de credite în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea căruia se află organizația de cercetare, în cazul organizațiilor de cercetare de drept public, și o publică pe pagina de internet a acesteia.

(3) Încadrarea și promovarea pe posturi a personalului CDI se realizează prin concurs, respectiv examen, pe baza evaluării performanțelor profesionale. Încadrarea și promovarea pe posturi corespunzătoare funcțiilor și gradelor profesionale ale personalului CDI se realizează în baza unui regulament propus de către consiliul științific și aprobat de consiliul de administrație sau de către organele de conducere echivalente ale organizației de cercetare, respectiv în baza unui regulament propus de consiliul de administrație și aprobat de către senatul universitar în cazul instituțiilor de învățământ superior și publicat pe pagina de internet a acesteia.

(4) Concursul se anunță public, prin afișare la sediul și pe pagina de internet a organizației de cercetare, precum și pe alte platforme online naționale, internaționale sau ale societăților de profil, după caz, și se desfășoară în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(5) Înscrierea la concurs se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data publicării anunțului.

(6) Examenul pentru promovarea pe un grad profesional superior se organizează la solicitarea persoanei care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 13 alin. (10) și (11) , după caz, cu aprobarea conducerii organizației de cercetare, conform prevederilor art. 19 alin. (2) .

(7) Comisiile de concurs, respectiv examen sunt formate din personal CDI sau didactic universitar din organizația de cercetare respectivă sau din afara acesteia, care are un grad profesional sau titlu didactic echivalent cel puțin egal cu cel al postului scos la concurs, respectiv cu gradul profesional pentru care se organizează examen.

(8) Probele de concurs și conținutul acestora sunt aprobate de consiliul științific sau senatul universitar, după caz, al organizației de cercetare.

(9) Încadrarea și promovarea în carieră ale personalului CDI prevăzut la art. 8 alin. (2) lit. c) se realizează conform regulamentelor stabilite prin ordin al conducătorului instituției cu atribuții în domeniul securității naționale și publicat pe pagina de internet a acesteia.

Articolul 19

(1) Numărul de posturi pe funcții și grade profesionale se propune de către consiliul științific al organizației de cercetare și se aprobă de către consiliul de administrație sau de către organele de conducere echivalente, în concordanță cu necesitățile și resursele financiare ale acesteia. Organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante se aprobă de către consiliul de administrație sau de către organele de conducere echivalente.

(2) Organizațiile de cercetare decid organizarea examenelor de promovare în funcție de resursele financiare disponibile și de politica de resurse umane, cu încadrarea în bugetele aprobate și respectarea prevederilor legale. Organizarea examenelor de promovare se aprobă de către consiliul de administrație sau de către organele de conducere echivalente.

(3) În situația în care o persoană promovează într-un grad profesional superior prin examen, în acord cu prevederile alin. (2) , în urma îndeplinirii standardelor minimale prevăzute la art. 13 alin. (10) și (11) , dacă este cazul, postul aferent gradului de cercetare superior rezultat din transformarea postului pe care îl ocupa persoana înainte de promovare este bugetat cel târziu începând cu anul următor celui în care s-a realizat promovarea, iar actul adițional la contractul individual de muncă prevăzut la art. 13 alin. (10) se încheie începând cel târziu cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a realizat promovarea prin examen.

Articolul 20

(1) CCCDI propune metodologia de verificare și evaluare a dosarelor ce conțin documentele aferente concursului, respectiv examenului, pentru acordarea gradului profesional de CS II și CS I, cu excepția gradelor profesionale de CS II și CS I ale personalului din instituțiile de învățământ superior și ale personalului din institutele/filialele Academiei Române. În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, metodologia de verificare și evaluare a dosarelor se aprobă prin ordin al ministrului cercetării, inovării și digitalizării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Durata și finalizarea concursului, respectiv examenului este de 15 zile de la data încheierii înscrierii la concurs/examen, la nivelul comisiei de concurs/examen, și de 45 de zile de la depunerea raportului comisiei de concurs/examen și a dosarului ce conține documentele aferente concursului/examenului, către MCID, către Prezidiul Academiei Române sau către senatul universitar, după caz.

Articolul 21

(1) Concursurile pentru ocuparea posturilor se organizează după cum urmează:

a) concursul pentru ocuparea postului de CS și ACS constă în probe scrise, orale și/sau practice și de dosar, specifice postului;

b) concursul pentru ocuparea posturilor de CS III, CS II și CS I constă în analiza dosarului de înscriere la concurs și acordarea punctajului, pe baza unei grile adaptate specificului activității locului de muncă al candidatului și a performanțelor sale. Concursul poate include și o probă de interviu, stabilită prin regulamentul de concurs aprobat la nivelul organizației de cercetare și publicat pe pagina de internet a acesteia.

(2) Consiliul științific sau senatul universitar, după caz, analizează respectarea procedurilor stabilite prin metodologia proprie, publicată pe pagina de internet a acesteia, și aprobă raportul asupra concursului prin vot nominal deschis. Ierarhia candidaților stabilită de comisia de concurs nu poate fi modificată de consiliul științific sau senatul universitar, după caz.

(3) Comisia de concurs pentru funcții și grade profesionale de CS II și CS I este formată din 5 membri, cercetători științifici sau cadre didactice universitare, dintre care cel puțin 3 membri sunt din afara organizației de cercetare respective și au gradul profesional sau titlul didactic universitar cel puțin egal cu al postului scos la concurs.

(4) Normele metodologice privind organizarea concursurilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 22

(1) Examenul de promovare pentru obținerea gradelor profesionale de CS III, CS II și CS I constă în analiza dosarului de înscriere la examen, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și acordarea punctajului pe baza unei grile adaptate specificului activității locului de muncă al candidatului și a performanțelor sale.

(2) Comisia de examen pentru funcții și grade profesionale de CS II și CS I este formată din 5 membri, cercetători științifici sau cadre didactice universitare, dintre care cel puțin 3 membri sunt din afara organizației de cercetare respective și au gradul profesional sau titlul didactic universitar cel puțin egal cu al postului scos la examen.

(3) Consiliul științific sau senatul universitar, după caz, analizează respectarea procedurilor stabilite prin metodologia proprie și aprobă raportul asupra examenului prin vot nominal deschis.

(4) Normele metodologice privind organizarea examenului de promovare pentru obținerea gradului profesional se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 23

(1) Condițiile minime de pregătire pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care participă la concursul pentru ocuparea unui post, respectiv la examenul de promovare pentru obținerea gradului profesional sunt următoarele:

a) pentru ACS: să fie absolvent cu examen de licență sau de diplomă al studiilor în învățământul universitar de lungă durată sau absolvent cu diplomă de master în specialitate sau domenii conexe și să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 13 alin. (1) ;

b) pentru CS: să fie absolvent cu examen de licență sau de diplomă al studiilor în învățământul universitar de lungă durată sau absolvent cu diplomă de master în specialitate sau domenii conexe și să fie înscris la școala doctorală sau să dețină titlul de doctor și să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 13 alin. (1) ;

c) pentru CS III: să dețină titlul de doctor conform art. 9 alin. (1) și să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 13 alin. (1) pentru concurs, respectiv la art. 13 alin. (10) pentru examen;

d) pentru CS II, respectiv CS I: să dețină titlul de doctor conform art. 9 alin. (1) și să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 13 alin. (1) și (3) , după caz, pentru concurs, respectiv la art. 13 alin. (10) și (11) , după caz, pentru examen.

(2) Organizațiile de cercetare pot impune și standarde suplimentare, cu respectarea prevederilor legale.

(3) Criteriile generale necumulative în baza cărora se elaborează standardele minimale prevăzute la art. 13 alin. (1) sunt următoarele:

a) rezultatele activității de cercetare și/sau inovare;

b) impactul activității de cercetare și/sau inovare;

c) capacitatea de a atrage fonduri de cercetare sau de a colabora cu organizații publice și/sau private de cercetare;

d) prestigiul profesional;

e) capacitatea organizatorică;

f) capacitatea de cooperare internațională.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. d) , condițiile minime de pregătire pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care participă la concursul pentru ocuparea unui post de CS II, respectiv CS I, și dețin gradul profesional de cercetare-dezvoltare corespunzător postului pentru care candidează sunt: să dețină titlul de doctor conform art. 9 alin. (1) și să îndeplinească standardele specifice ale organizației de cercetare prevăzute la art. 13 alin. (3) , după caz.

(5) Pentru verificarea condițiilor minime pentru ocuparea funcției de CS II sau CS I prin concurs, respectiv obținerea gradului profesional de CS II sau CS I prin examen, prevăzute la art. 13 alin. (1) , respectiv art. 13 alin. (10) , MCID transmite CCCDI dosarele ce conțin documentele aferente concursului, respectiv examenului, cu excepția situațiilor reglementate la art. 10 alin. (3) și (4) și a situației în care candidatul declarat câștigător la concurs deține gradul profesional corespunzător postului pentru care a susținut concurs.

(6) CCCDI transmite, în urma analizei dosarelor ce conțin documentele aferente concursului/examenului primite în condițiile alin. (4) , avizul conform prin care confirmă sau infirmă motivat rezultatele concursului/examenului și informează MCID în vederea emiterii ordinului ministrului cercetării, inovării și digitalizării prevăzut la art. 14 alin. (3) , cu excepția situațiilor reglementate la art. 10 alin. (3) și (4) .

(7) Candidații nemulțumiți de decizia CCCDI de infirmare a rezultatelor concursului, respectiv examenului pot depune contestație la MCID în termen de 15 zile, MCID urmând a analiza și înainta răspunsul în termen de 60 de zile.

(8) În cazul în care rezolvarea contestației nu este favorabilă, candidații se pot adresa instanțelor de contencios administrativ, în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(9) În cazul infirmării definitive a rezultatelor concursului, respectiv examenului, acesta se poate relua în condițiile specificate în metodologia proprie de concurs.

Articolul 24

(1) Salariile de bază pentru funcțiile prevăzute la art. 9 alin. (1) se stabilesc în anexele legilor de salarizare sau în contractele colective de muncă, după caz, prin corelare cu salariile de bază pentru funcțiile echivalente din învățământul superior, conform art. 9 alin. (2) , (5) și (6) .

(2) Salarizarea și stimularea personalului prevăzut la art. 8 se realizează în baza prevederilor legale în vederea recunoașterii și recompensării performanțelor profesionale, luând în considerare rezultatele evaluării periodice a performanței științifice a acestuia, prevăzută la art. 25 .

(3) Salarizarea personalului prevăzut la art. 11 alin. (1) lit. a) se corelează cu salarizarea personalului ce ocupă posturile aferente gradelor profesionale de IDT, IDT III, IDT II, IDT I, astfel:

a) pentru funcția de ICS nivelul maxim de salarizare corespunde nivelului maxim de salarizare aferent gradului profesional de IDT I prevăzut de actele normative în vigoare;

b) pentru funcția de ICR nivelul maxim de salarizare corespunde nivelului maxim de salarizare aferent gradului profesional de IDT III prevăzut de actele normative în vigoare;

c) pentru funcția de ICD nivelul maxim de salarizare corespunde nivelului maxim de salarizare aferent gradului profesional de IDT prevăzut de actele normative în vigoare.

(4) Persoanele care sunt membri ai echipei de implementare a unui proiect de cercetare intern nefinanțat din fonduri publice sau a unui proiect de cercetare internațional pot beneficia de un salariu neplafonat stabilit cu încadrarea în cuantumul cheltuielilor salariale prevăzute în bugetul total al proiectului.