(1) Concesionarea, închirierea sau asocierea în participație a amplasamentelor și a mijloacelor de publicitate se va face de către autoritățile administrației publice locale în condițiile legii.

(2) Unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate să organizeze procedura privind atribuirea prin concesionare, închiriere sau asociere în participație a amplasamentelor și mijloacelor de publicitate stabilite prin regulamentele locale de publicitate, pe zone de publicitate și/sau tipuri de mijloace de publicitate, cu respectarea procedurilor legale privind atribuirea contractelor de achiziție publică.

(3) Organizatorii procedurii de concesionare, închiriere sau asociere în participație a spațiilor comerciale în condițiile alin. (1) și (2) sunt obligați să prevadă, în caietele de sarcini, obligația ofertanților declarați câștigători de a asigura accesul nediscriminatoriu al tuturor operatorilor de publicitate la utilizarea amplasamentelor stabilite prin regulamentul local de publicitate.