LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 185/2016 · 4 articole

Articolul 1

Prezenta lege stabilește unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale.

Articolul 2

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a) acordul de concesiune - acordul de concesiune a conductelor magistrale, instalațiilor, echipamentelor și dotărilor aferente Sistemului național de transport al gazelor naturale și a activității de operare a Sistemului național de transport al gazelor naturale;

b) autoritatea competentă - autoritatea desemnată la nivel național responsabilă de facilitarea și coordonarea procedurii de autorizare pentru proiectele de importanță națională, altele decât proiectele de interes comun, respectiv Ministerul Energiei, autoritate desemnată la nivel național responsabilă de facilitarea și coordonarea procedurii de autorizare pentru proiectele de interes comun, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1.364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009 , (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009 , potrivit Hotărârii Guvernului nr. 980/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei;

c) compensații - indemnizațiile și/sau despăgubirile datorate de inițiatorul proiectului în schimbul constituirii și exercitării drepturilor prevăzute de prezenta lege;

d) conducta - conducta de alimentare din amonte, conducta de transport gaze naturale amplasată pe teritoriul României, care face obiectul proiectului de importanță națională, inclusiv instalațiile de suprafață și toate facilitățile aferente formate din alimentări cu energie electrică cu montaj aerian și/sau subteran, drumuri de acces, alimentări cu apă, canalizări și fibră optică;

e) culoarul de lucru - zona situată de ambele părți ale axei conductei, folosită temporar pe perioada efectuării lucrărilor;

f) decizia exhaustivă - decizia luată de către autoritatea competentă pentru proiectele de interes comun prin care se autorizează construcția infrastructurii energetice pentru realizarea proiectelor de interes comun;

g) inițiatorul proiectului - entitatea cu personalitate juridică ce inițiază un proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale, în sensul prezentei legi;

h) instalațiile de suprafață - stațiile de măsurare gaze naturale, stațiile de reglare-măsurare gaze naturale, stațiile de comprimare gaze naturale, stațiile de robinete de secționare, nodurile tehnologice, liniile electrice aeriene, posturile de transformare pentru alimentare cu energie electrică, stațiile de protecție catodică, prizele anodice, bornele și prizele de potențial amplasate pe traseul unei conducte de transport gaze naturale, răsuflătorile de la tuburile de protecție, precum și altele asemenea, pentru a căror construire și utilizare este necesară folosirea terenului aferent pe care sunt construite, pe toată durata existenței și funcționării acestora;

i) legile de reconstituire - Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

j) licența de operare - licența emisă de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în domeniul gazelor naturale, conform prevederilor Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare;

k) lucrările - lucrările de construire, realizare, dezvoltare, modernizare, reabilitare, retehnologizare, operare, exploatare, de intervenție în caz de avarie, revizie sau reparație și de întreținere aferente conductei/conductelor de alimentare din amonte sau de transport gaze naturale care face/fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale;

l) persoanele îndreptățite - proprietarii imobilelor afectate de construirea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea, operarea, exploatarea, intervențiile în caz de avarie, reviziile, reparațiile și întreținerea conductei/conductelor care face/fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, îndreptățiți să primească indemnizații și/sau despăgubiri conform prezentei legi;

m) proiectele de importanță națională în domeniul gazelor naturale - proiectele în domeniul gazelor naturale declarate ca fiind de importanță națională prin hotărâre a Guvernului, precum și proiectele de interes comun în domeniul gazelor naturale, stabilite prin regulamente europene; prin prezenta lege, acestea sunt considerate ca fiind de siguranță și securitate națională în sensul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare;

n) titularii de activități - orice persoană care desfășoară o activitate de orice natură, cu orice titlu, pe/sau asupra imobilelor afectate de exercitarea drepturilor de către inițiatorul proiectului, ce implică utilizarea în orice mod a acestor imobile.

(2) Definițiile din prezenta lege se completează în mod corespunzător cu definițiile prevăzute în următoarele acte normative:

a) Legea nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare;

b) Regulamentul (UE) nr. 347/2013 ;

c) Legea nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

(1) Ocuparea temporară a terenurilor forestiere proprietate publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale pentru realizarea lucrărilor specifice proiectelor de importanță națională se face cu titlu gratuit pe toată durata de existență a conductelor aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 , republicată, cu modificările ulterioare, ocuparea temporară a terenurilor forestiere proprietate publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale se face fără plata contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice.

(3) La realizarea lucrărilor aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, chiria și contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice, datorate pentru ocuparea temporară a terenurilor forestiere aflate în proprietate privată, se stabilesc prin înțelegere cu proprietarul terenului forestier și se consemnează sau se achită cu titlu de indemnizație de către inițiatorul proiectului, în condițiile prezentei legi.

(4) Acordul proprietarului pentru terenurile forestiere proprietate privată, prevăzut la art. 40 din Legea nr. 46/2008 , republicată, cu modificările ulterioare, se încheie de către proprietar sub forma înscrisului sub semnătură privată pentru ocuparea temporară a terenurilor forestiere din fondul forestier național și se depune în copie certificată pentru conformitate cu originalul de inițiatorul proiectului la instituția competentă să emită aprobarea de ocupare temporară.

(5) Prin derogare de la prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 , republicată, cu modificările ulterioare, la realizarea proiectelor de importanță națională, în condițiile legii, ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național se face fără acordul proprietarului pentru terenurile forestiere, altele decât cele aflate în proprietatea publică a statului sau proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, în situația în care nu se prezintă un titlu valabil sau nu sunt cunoscuți proprietarii, precum și în situația succesiunilor nedeschise ori a succesorilor necunoscuți sau în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere cu proprietarul. Acordul proprietarului în acest caz se suplinește prin declarația inițiatorului proiectului de asumare proprie a răspunderii și care descrie imposibilitatea obținerii acordului proprietarilor.

(6) În situația prevăzută la alin. (5), sumele datorate pentru ocuparea temporară a terenului forestier, inclusiv valoarea masei lemnoase valorificate, se consemnează cu titlu de indemnizație într-un cont bancar deschis pe numele inițiatorului proiectului și se eliberează ulterior prin dispoziția inițiatorului proiectului, în condițiile prezentei legi.

(7) Ocuparea temporară a terenurilor forestiere proprietate privată pentru care nu au fost emise documentele care fac dovada proprietății se face pe baza unei adeverințe eliberate de către comisia locală pentru reconstituirea dreptului de proprietate, aprobată de către primar, care confirmă această situație.

(8) Prin derogare de la prevederile art. 37 alin. (11) din Legea nr. 46/2008 , republicată, cu modificările ulterioare, pentru realizarea obiectivelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale la distanțe mai mici de 50 m de liziera pădurii nu este necesară obținerea avizului structurii teritoriale a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(9) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea realizării proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, autoritatea competentă emite pentru inițiatorul proiectului autorizația de construire în baza acordului de concesiune și a licenței de operare.

(10) Prin derogare de la art. 40 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 , republicată, cu modificările ulterioare, și de la Metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară și schimbul de terenuri și de calcul al obligațiilor bănești, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 694/2016 , aprobarea ocupării temporare din fondul forestier național se acordă în baza următoarei documentații:

a) solicitarea inițiatorului proiectului de ocupare temporară a terenului din fondul forestier național adresată autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;

b) memoriul tehnico-justificativ privind necesitatea ocupării temporare a terenului din fondul forestier național, întocmit de către inițiatorul proiectului, care să conțină prezentarea detaliilor tehnice referitoare la obiectiv, însoțit de acordul de concesiune sau licența de operare;

c) planul de detaliu al amplasamentului obiectivului;

d) copia hărții amenajistice pe care este materializat amplasamentul obiectivului, vizată de ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în situația în care există;

e) fișa tehnică de transmitere-defrișare pentru ocuparea temporară a terenului și avizul ocolului silvic;

f) planul topografic executat în Sistemul de proiecție stereografic 1970 cu sistem de cote Marea Neagră 1975, al suprafeței care face obiectul scoaterii temporare din fondul forestier național, întocmit de persoane fizice sau juridice autorizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și însușit în termen de 5 zile de la solicitare de ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, după caz;

g) documentele, în copie, prin care se face dovada deținerii, dacă există, inclusiv acordul deținătorului, asupra terenului solicitat pentru ocuparea temporară din fondul forestier național sau declarația prevăzută la alin. (5), după caz; pentru dovada deținerii terenurilor proprietate publică a statului se prezintă acte de proprietate sau, în lipsa acestora, copii ale descrierii parcelare, inclusiv după datele complementare și evidența lucrărilor executate, preluate din amenajamentul silvic în vigoare, vizate de către ocolul silvic sau extrase de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, atestat de Guvern în condițiile legii, certificate pentru conformitate;

h) acordul de mediu sau punctul de vedere al autorității de mediu, după caz, care să menționeze denumirea obiectivului, amplasamentul stabilit pe baza amenajamentului silvic și suprafața, iar în cazul în care realizarea obiectivului implică defrișarea, se vor menționa inclusiv amplasamentul stabilit pe baza amenajamentului silvic și suprafața care se defrișează;

i) copie de pe documentul de plată a garanției pentru ocuparea temporară;

j) avizul conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, care se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea solicitării.

(11) Competența pentru aprobarea ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național pentru realizarea obiectivelor de importanță națională aparține Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(12) Pentru proiectele de importanță națională în domeniul gazelor naturale, prevederile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 46/2008 , republicată, cu modificările ulterioare, nu sunt aplicabile.

Articolul 4

(1) Prin derogare de la art. 94 și 96 din Legea nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, scoaterea temporară a terenurilor agricole situate în extravilan, afectate de lucrările definite la art. 2 alin. (1) lit. k), se realizează prin efectul prezentei legi, pe baza hotărârii Guvernului prin care se aprobă lista terenurilor agricole situate în extravilan care fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, fără a fi condiționată de obținerea avizului/aprobarea organelor agricole cu atribuții în domeniu.

(2) Inițiatorul proiectului are obligația să depună la autoritatea competentă cererea privind emiterea autorizației de construire a conductei/conductelor însoțită de lista terenurilor prevăzute la alin. (1), precum și de avizul tehnic, după caz, pentru amplasarea construcțiilor care se execută în zona amenajărilor de îmbunătățiri funciare, eliberat de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.

(3) Autoritatea competentă transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în termen de 7 zile de la data depunerii documentației prevăzute la alin. (2), lista suprafețelor de teren scoase din circuitul agricol conform alin. (1) și fișierelor în format electronic vectorial în Sistemul de proiecție stereografic 1970.

(4) Terenurile înscrise în lista terenurilor prevăzută la alin. (1) sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga durată de valabilitate a autorizației de construire a conductei/conductelor, fără a fi necesară obținerea acordului prealabil al deținătorului terenului.

(5) Autoritatea competentă are obligația de redare în circuitul agricol a terenurilor înscrise în lista prevăzută la alin. (1), scoase temporar din circuitul agricol prin efectul prezentei legi, la categoria de folosință avută anterior scoaterii din circuitul agricol, în termen de un an de la expirarea duratei de valabilitate a autorizației de construire a conductei/conductelor, pe baza unei hotărâri a Guvernului, care se transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale conform alin. (3).

(6) Scoaterea temporară a terenurilor din circuitul agricol se realizează prin efectul prezentei legi, fără depunerea unei garanții, prin derogare de la prevederile art. 93 din Legea nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.