Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 456 alineatul (1), litera s) se modifică și va avea următorul cuprins:s) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 și 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat , cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 , cu modificările și completările ulterioare; scutirea rămâne valabilă și în cazul transferului proprietății către copiii acestor categorii de beneficiari;
2. La articolul 464 alineatul (1), litera s) se modifică și va avea următorul cuprins:s) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 și 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat , cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 , cu modificările și completările ulterioare; scutirea rămâne valabilă și în cazul transferului proprietății către copiii acestor categorii de beneficiari;
3. La articolul 469 alineatul (1), litera c ) se modifică și va avea următorul cuprins:c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 și 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat , cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 , cu modificările și completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului; scutirea rămâne valabilă și în cazul transferului proprietății către copiii acestor categorii de beneficiari;