(1) Documentația de eligibilitate se depune la registratura generală a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sau prin poștă.
(2) Direcția de specialitate este obligată să analizeze documentația de eligibilitate depusă de solicitant în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia, potrivit alin. (1) , sens în care va întocmi un referat motivat.
(3) Prin referatul astfel întocmit, direcția de specialitate poate adopta una dintre următoarele soluții:
a) constată îndeplinirea cumulativă a condițiilor de fond prevăzute la art. 5 și a condițiilor de formă prevăzute la art. 6 , sens în care propune Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice acordarea titlului de parc industrial administratorului parcului;
b) constată că documentația de eligibilitate depusă de solicitant este incompletă și/sau nu îndeplinește cumulativ toate condițiile de fond prevăzute la art. 5 și condițiile de formă prevăzute de art. 6 , arătând expres care sunt documentele lipsă și/sau condițiile de fond și/sau de formă neîndeplinite, sens în care propune Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice respingerea cererii solicitantului.
(4) Referatul prevăzut la alin. (3) întocmit de direcția de specialitate se comunică, în termen de 48 de ore, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin orice mijloace electronice care permit dovedirea receptării integrale a documentului transmis și confirmarea primirii acestuia de către solicitant.
(5) În termen de 30 zile de la data primirii referatului prevăzut la alin. (3) , întocmit de direcția de specialitate, solicitantul are dreptul să completeze documentația de eligibilitate, sub sancțiunea decăderii din acest drept procedural.
(6) În situația în care solicitantul a completat documentația de eligibilitate potrivit alin. (5) , direcția de specialitate reanalizează documentația, în termen de maximum 15 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (5) , întocmește un nou referat motivat prin care poate să adopte una dintre soluțiile prevăzute la alin. (3) .
(7) În termen de 30 zile de la data primirii referatului motivat al direcției de specialitate, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice va emite un ordin motivat prin care admite sau respinge cererea solicitantului.
(8) Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice prin care se acordă titlul de parc industrial statuează obligatoriu cu privire la următoarele:
a) durata titlului de parc;
b) dispune acordarea titlului de parc industrial administratorului parcului.
(9) Ordinul emis de ministrul dezvoltării regionale și administrației publice se comunică solicitantului potrivit dispozițiilor alin. (4) , după publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.