(1) În sensul prezentei legi, o persoană juridică își are sediul real acolo unde se afla sediul social sau, dacă exista sedii în mai multe state, acolo unde se afla centrul principal de conducere și de gestiune a activității statutare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acționari sau asociați din alte state.
(2) În cazul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și al Irlandei, prin sediu real se înțelege sediul social sau, în lipsa acestuia, locul de înregistrare ori locul după a cărui lege s-a înființat persoana juridică.