Președintele Consiliului de administrație al Fondului de garantare are următoarele atribuții:
a) reprezintă Fondul de garantare în raporturile cu A.S.F., administratorii de fonduri și furnizorii de pensii private, ministerele și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte persoane fizice și juridice, române sau străine, precum și în fața instanțelor judecătorești și arbitrale;
b) stabilește ordinea de zi și convoacă Consiliul de administrație, în conformitate cu prevederile legii;
c) conduce lucrările ședințelor Consiliului de administrație al Fondului de garantare;
d) solicită directorului general prezentarea materialelor ce constituie obiectul ordinii de zi;
e) face propuneri de numire în funcție a membrilor conducerii executive;
f) încheie cu directorul general un contract de mandat; în cazul în care directorul general este numit dintre salariații Fondului de garantare, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada exercitării mandatului;
g) exercită orice alte sarcini în aplicarea prevederilor legale.