LexistoriaDreptul la drept.

Anexa nr. 3

Azi

MONITORIZAREA EMISIILOR ȘI EVALUAREA CONFORMĂRII PARTEA 1 Monitorizarea emisiilor de către operator

1. Operatorii instalațiilor medii de ardere sunt obligați să asigure efectuarea de măsurări periodice ale emisiilor, în următoarele condiții:

a) la fiecare 3 ani pentru instalațiile medii de ardere cu o putere termică nominală egală cu sau mai mare de 1 MW și mai mică sau egală cu 20 MW;

b) anual pentru instalațiile medii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 20 MW.

2. Ca alternativă la frecvențele prevăzute la pct. 1 , în cazul instalațiilor medii de ardere care intră sub incidența prevederilor art. 20 sau 27 , autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului competente pot solicita operatorilor măsurători periodice cel puțin de fiecare dată după ce a trecut următorul număr de ore de funcționare:

a) de 3 ori numărul mediei maxime a orelor de funcționare anuale, aplicabile în conformitate cu prevederile art. 20 sau 27 , în cazul instalațiilor medii de ardere cu o putere termică nominală mai mică sau egală cu 20 MW;

b) numărul mediei maxime a orelor de funcționare anuale, aplicabile în conformitate cu prevederile art. 20 sau 27 , în cazul instalațiilor medii de ardere cu o putere termică instalată mai mare de 20 MW. Frecvența măsurătorilor periodice nu poate fi în niciun caz mai mică de o dată la 5 ani.

3. Măsurătorile sunt necesare numai pentru:

a) poluanții pentru care în prezenta lege se prevede o valoare-limită de emisie pentru instalația în cauză;

b) monoxid de carbon (CO) pentru toate instalațiile.

4. Primele măsurători se efectuează în termen de patru luni de la autorizarea sau înregistrarea instalației sau de la data începerii funcționării, oricare dintre acestea este mai recentă.

5. Ca alternativă la măsurătorile prevăzute la pct. 1 și 2 și la pct. 3 lit. a) , în ceea ce privește dioxidul de sulf (SO_2), se pot utiliza alte proceduri, verificate și aprobate de către autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului competentă, pentru a stabili emisiile de SO_2.

6. Ca alternativă la măsurătorile periodice prevăzute la pct. 1 , autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului în a cărei rază de competență se află operatorul în cauză poate solicita efectuarea de măsurători continue. În cazul în care se efectuează măsurători continue, sistemele automatizate de măsurare se supun verificării prin intermediul unor măsurători paralele cu metodele de referință cel puțin o dată pe an, iar operatorul informează autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului competentă cu privire la rezultatele acestor verificări.

7. Prelevarea și analiza substanțelor poluante și măsurarea parametrilor de proces, precum și orice alternativă utilizată, astfel cum se menționează la pct. 5 și 6 , se bazează pe metode care permit rezultate fiabile, reprezentative și comparabile. Se presupune că metodele conforme cu standardele EN armonizate îndeplinesc această cerință. Pe durata fiecărei măsurători, instalația este operată în condiții stabile, la o încărcare uniformă reprezentativă. În acest context, perioadele de pornire și de oprire nu sunt luate în calcul. PARTEA a 2-a Evaluarea conformării

1. În cazul în care se efectuează măsurători periodice, se consideră că valorile-limită de emisie prevăzute la art. 18-31 sunt respectate dacă rezultatele fiecărei serii de măsurători sau de alte proceduri definite și determinate în conformitate cu normele stabilite de autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului în a cărei rază de competență se află operatorul nu depășesc valoarea-limită de emisie relevantă.

2. În cazul în care se efectuează măsurători continue, respectarea valorilor-limită de emisie prevăzute la art. 18-31 se evaluează astfel cum este stabilit la pct. 1 din partea a 4-a a anexei nr. 5 din Legea nr. 278/2013 , cu modificările și completările ulterioare. Valorile medii validate se determină în conformitate cu pct. 9 și 10 din partea a 3-a a anexei nr. 5 din Legea nr. 278/2013 , cu modificările și completările ulterioare.

3. În scopul calculării valorilor medii de emisie nu se iau în considerare valorile măsurate în cursul perioadelor prevăzute la art. 29 și 30 , precum și în cursul perioadelor de pornire și de oprire.