(1) Comisia Specială funcționează pe baza prevederilor prezentei legi și a regulamentului aprobat prin decizia prim-ministrului.

(2) Comisia Specială are următoarele atribuții:

a) stabilește, la propunerea Secretariatului, valoarea despăgubirilor bănești acordate ori respingerea cererilor prevăzute la art. 1 ;

b) validează sau invalidează, în tot sau în parte, la propunerea Secretariatului, hotărârile emise de comisii anterior intrării în vigoare a prezentei legi. În situația în care constată că prin hotărâre nu au fost propuse despăgubiri pentru toate bunurile pentru care se face dovada dreptului la despăgubiri, Comisia Specială stabilește și valoarea acestora. În cazul hotărârilor care vizează cereri formulate în baza Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia Specială stabilește valoarea despăgubirilor conform prevederilor prezentei legi;

c) pune în executare hotărârile judecătorești definitive prin care au fost stabilite obligații în sarcina comisiilor și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților;

d) ia alte măsuri necesare aplicării prezentei legi.

(3) În îndeplinirea atribuțiilor sale, Comisia Specială emite decizii sub semnătura președintelui acesteia. Comisia Specială lucrează în prezența a minimum 4 membri și decide cu majoritate de voturi.

(4) Decizia Comisiei Speciale se comunică persoanelor îndreptățite în termen de 30 de zile de la data emiterii.

(5) Deciziile Comisiei Speciale pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află domiciliul reclamantului. Hotărârea pronunțată de instanța de judecată este supusă numai apelului.

(6) În cazul nerespectării termenului de soluționare de 60 de luni, persoana îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (5) .

(7) Sumele stabilite prin deciziile Comisiei Speciale se plătesc în condițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.