(1) Secretariatul propune Comisiei Speciale acordarea de despăgubiri sau respingerea cererii după verificarea existenței și întinderii dreptului la despăgubiri, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 164/2014 , cu modificările ulterioare, și ale prezentei legi.
(2) Evaluarea bunurilor imobile și a recoltelor neculese în anul părăsirii teritoriului, ce fac obiectul Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se face, de către Secretariatul Comisiei Speciale, prin raportare la valorile și limitele prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 164/2014 , cu modificările ulterioare.
(3) Evaluarea bunurilor imobile ce fac obiectul Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face prin raportare la valorile și limitele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege.
(4) Evaluarea recoltelor neculese pentru care se acordă despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face prin raportare la valorile prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege și la limitele prevăzute la art. 9 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 , cu modificările și completările ulterioare, iar în cazul pomilor fructiferi altoiți și al plantației de pomi fructiferi altoiți, prin raportare la valorile și limitele prevăzute la art. 9 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 , cu modificările și completările ulterioare.
(5) Evaluarea bunurilor imobile cu altă destinație ce fac obiectul Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori al Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se face prin raportare la valorile și limitele prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta lege.