LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 188/2023 · 2 articole

Articolul 1

(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare comisiile, transmit toate cererile aflate în curs de soluționare, împreună cu întreaga documentație aferentă acestora, către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

(2) Documentele transmise în completare, la solicitarea comisiilor, ulterior intrării în vigoare a prezentei legi, se înaintează de către comisii, în termen de 15 zile de la înregistrare, către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , cererile care fac obiectul unor dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată se transmit numai împreună cu hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată definitiv cauza.

(4) Obligațiile stabilite în sarcina comisiilor prin hotărâri judecătorești definitive ce au ca obiect cererile prevăzute la alin. (1) și (3) se duc la îndeplinire în procedura stabilită prin prezenta lege.

(5) Activitatea comisiilor încetează în termen de 30 de zile de la data finalizării procedurii de transmitere a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare.

(6) În scopul accelerării și eficientizării procesului de despăgubire, în aplicarea prezentei legi, se suplimentează numărul de posturi din structura organizatorică a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu un număr de 15 posturi.

Articolul 2

(1) Cererile prevăzute la art. 1 alin. (1) se soluționează în ordinea înregistrării acestora la comisii, în termen de maximum 60 de luni de la expirarea termenului prevăzut la art. 9 .

(2) Cererile pentru care comisiile au solicitat documente suplimentare se soluționează numai după expirarea termenelor acordate în vederea completării.

(3) În cazul cererilor aflate în curs de soluționare, față de care se constată necesitatea unor înscrisuri doveditoare care nu au fost solicitate de către comisii până la transmiterea lor către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, se pot solicita înscrisurile necesare atât instituțiilor publice, cât și persoanelor care au formulat cerere de despăgubire, moștenitorilor legali și testamentari sau persoanelor care au vocație succesorală în raport cu persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 9/1998, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Persoanele care au formulat cerere de despăgubire, moștenitorii legali și testamentari ai acestora sau persoanele care au vocație succesorală pot completa cu înscrisuri dosarele aflate în curs de soluționare la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în termen de 120 de zile, termen de decădere care curge de la data la care persoanei i se comunică, în scris, care sunt documentele necesare soluționării cererii.

(5) Termenul prevăzut la alin. (4) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care a formulat cerere de despăgubire, a moștenitorilor legali și testamentari sau a persoanelor care au vocație succesorală, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care se face dovada efectuării unor demersuri pentru completarea dosarului.