Se retrage rezerva formulată la art. 6 din Decretul nr. 254/1978 pentru ratificarea unor tratate internaționale, vizând ratificarea Convenției privind prevenirea și sancționarea infracțiunilor contra persoanelor care se bucură de protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici, adoptată la New York la 14 decembrie 1973, în temeiul art. 13 paragraful 2 din convenție, având următorul text: "Republica Socialistă România declară că nu se consideră legată de prevederile paragrafului 1 al articolului 13 din convenție, conform cărora diferendele dintre două sau mai multe părți contractante privind interpretarea sau aplicarea convenției, care nu vor fi fost reglementate pe cale de negocieri, vor fi supuse arbitrajului sau Curții Internaționale de Justiție, la cererea uneia dintre părți. Republica Socialistă România consideră că asemenea diferende pot fi supuse arbitrajului sau Curții Internaționale de Justiție numai cu consimțământul tuturor părților în litigiu, pentru fiecare caz în parte."