LexistoriaDreptul la drept.

Legea 19/2003

Azi

Text integral · 32 articole

Capitolul I — Dispoziții generale

Articolul 1

(1) Agenția Națională de Presă AGERPRES se organizează și funcționează ca instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, independentă editorial, sub controlul Parlamentului.

(2) Agenția Națională de Presă AGERPRES, denumită în continuare AGERPRES, are sediul în municipiul București.

Articolul 2

AGERPRES asigura culegerea, redactarea și difuzarea informațiilor și fotografiilor de presă pentru informarea în masa, în țara și în străinătate, a diferitelor categorii de beneficiari, fără discriminare și cu respectarea deplinei obiectivități, în cadrul general al asigurării dreptului la informare.

Articolul 3

(1) AGERPRES este obligată să prezinte în mod obiectiv și echidistant realitățile vieții social-politice, economice, religioase și cultural-științifice ale tarii, promovând valorile democratice, civice și morale.

(2) Informațiile trebuie să fie prezentate și transmise fidel, fără vreo influenta din partea autorităților publice sau a altor persoane juridice de drept public ori privat.

(3) Știrile și informațiile difuzate sub forma de texte sau fotografii trebuie să fie verificate și să aibă un nivel corespunzător de calitate, să fie obiective și corecte.

Articolul 4

În îndeplinirea atribuțiilor pe care le are AGERPRES are datoria să respecte principiile ordinii constituționale din România, demnitatea, onoarea și viața particulară a persoanelor, precum și dreptul legitim la propria imagine, fără nici o lezare a acestora și fără a prejudicia măsurile de protejare a tinerilor și siguranța națională.

Articolul 5

Activitatea editorială a AGERPRES, inclusiv producția fotografică, se bucura de protecția proprietății intelectuale, în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 6

Autonomia AGERPRES și independența sa editorială sunt garantate prin prezenta lege, iar conținutul și structura serviciilor sale sunt ocrotite de orice ingerințe ale autorităților publice, precum și de influentele formațiunilor social-politice, sindicale ori ale organismelor economice sau ale altor grupuri de presiune.

Articolul 7

Personalul de specialitate din cadrul AGERPRES se afla sub protecția prezentei legi.

Articolul 8

(1) Se considera personal de specialitate personalul care colectează și redactează știri, coordonează servicii de știri, de documentare, grafice, fotografice și multimedia sau realizează publicații ori participa direct la alte activități editoriale.

(2) Personalul de specialitate are drepturile și obligațiile proprii exercitării profesiei de jurnalist și principiilor deontologice ale profesiei.

(3) Personalul de specialitate care nu face parte din consiliul director poate colabora cu alte instituții din domeniu, cu acordul consiliului director.

Articolul 9

Este interzisă exercitarea oricărei forme de constrângere fizica sau psihică, a oricărei presiuni ori acțiuni de intimidare împotriva personalului de specialitate din cadrul AGERPRES, de natura să împiedice exercitarea profesiei sau să aducă atingere prestigiului social și profesional al acestuia.

Articolul 10

Caracterul confidențial al surselor de informare a personalului de specialitate este garantat prin prezenta lege. Dezvăluirea acestor surse, motivată prin existenta unui interes public, poate fi făcută numai în baza unei hotărâri judecătorești.

Articolul 11

Răspunderea pentru conținutul informațiilor de presă transmise beneficiarilor revine, după caz, autorului, editorului și AGERPRES.

Capitolul II — Atribuții

Articolul 12

AGERPRES are următoarele atribuții:

a) culege și redactează informații privind actualitatea românească și internațională, pe care le difuzează în limba română sau în limbi de circulație internațională, pe baze contractuale, presei române și străine, precum și altor categorii de beneficiari; realizează fotografii de presă pe care le oferă, potrivit aceluiași regim, beneficiarilor;

b) asigura difuzarea promptă a comunicatelor, a declarațiilor, a altor documente oficiale și materiale de presă provenind de la autoritățile și instituțiile publice, precum și de la alte organizații guvernamentale și neguvernamentale;

c) colectează, depozitează, prelucrează și arhivează materiale de presă, fotografii și alte documente realizate sau primite;

d) editează, în interesul valorificării resurselor documentare de care dispune, lucrări de interes larg, sub forma de buletine, cataloage, reviste, albume și alte asemenea publicații, beneficiind de protecția Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările ulterioare;

e) prestează la cerere, contra cost sau pe baza de reciprocitate ori compensație, servicii specifice activității de informare în masă, pentru persoane fizice ori juridice, din țara sau din străinătate; poate difuza gratuit fluxuri de informații și fotografii pentru a susține în scop promoțional proiecte majore ale statului român;

f) stabilește, pe baza prevederilor legale, prețuri și tarife, în lei sau în valuta, pentru producția editorială, pentru emisiunile sale de știri și fotografii, precum și pentru celelalte servicii pe care le realizează;

g) se afiliază și participă la activitatea organizațiilor interne și internaționale din domeniul mass-mediei;

h) încheie acorduri de cooperare și schimb de fluxuri de informații și fotografii, prin reciprocitate sau compensație ori contra cost, cu instituțiile de presă naționale și internaționale;

i) realizează activități publicitare prin fluxurile de știri, inclusiv pe Internet, prin buletinele și publicațiile proprii, pentru beneficiarii din țara și din străinătate, în schimbul unor produse, prestări de servicii, sponsorizări sau în scop autopromoțional;

j) organizează rețele proprii de corespondenți în țara și în străinătate;

k) poate executa lucrări tipografice și de legătorie, precum și servicii de fotografie și servicii conexe pentru terți.

Articolul 13

(1) În cadrul activității de control parlamentar Comisia pentru cultura, culte, arta și mijloace de informare în masa a Senatului și Comisia pentru cultura, arta, mijloace de informare în masa a Camerei Deputaților vor examina, în ședința comuna, raportul anual de activitate și, cu avizul comisiilor de buget, finanțe și bănci ale Parlamentului, contul de execuție bugetară. Comisiile de specialitate pot solicita, în cazuri deosebite, rapoarte pe probleme specifice.

(2) Raportul anual al AGERPRES va cuprinde bilanțul activității pentru anul precedent, evaluarea activității proprii, precum și strategiile, proiectele și măsurile de optimizare a activității pentru anul în curs, fiind depus la Parlament până la data de 30 martie a fiecărui an.

(3) Raportul comisiilor de specialitate ale Parlamentului asupra raportului anual al ROMPRES va fi supus spre dezbatere și aprobare plenului Camerelor reunite, care se pronunța prin vot.

Capitolul III — Organizare și funcționare

Articolul 14 — privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

(1) AGERPRES este condusă de un consiliu director, coordonat de un director general cu rang de secretar de stat.

(2) Directorul general este propus de primul-ministru și numit prin votul Parlamentului, cu avizul comisiilor de specialitate, în ședința comuna a celor doua Camere, în cel mult 15 zile de la nominalizare. În cazul unui vot negativ, procedura se reia în cel mult 30 de zile.

(3) Durata mandatului directorului general este de 5 ani.

(4) În situația în care procedura de numire a directorului general nu este definitivată până la expirarea mandatului, mandatul directorului general în funcție se prelungește de drept până la numirea, prin votul Parlamentului, a directorului general.

(5) Indemnizația directorului general se calculează în conformitate cu prevederile poziției 7 din anexa nr. IX/2 "Funcții de demnitate publică numite" la Legea-cadru nr. 330/2009

Articolul 15

Mandatul directorului general încetează în următoarele situații:

a) imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioada mai mare de 6 luni;

b) demisie;

c) condamnarea definitiva pentru săvârșirea unei infracțiuni;

d) existenta unei situații de incompatibilitate dintre cele prevăzute la art. 19.

Articolul 16

(1) În cazul încetării mandatului directorului general, în condițiile art. 15, directorul general adjunct pe probleme de presă centrală asigură interimatul.

(2) Durata interimatului nu poate fi mai mare de 3 luni.

Articolul 17

(1) Consiliul director al AGERPRES este format din directorul general, directorii generali adjuncți, directorii direcțiilor financiară și tehnica.

(2) Directorul general este președintele consiliului director.

(3) Directorii generali adjuncți și directorii sunt numiți în urma promovării concursului pentru ocuparea funcției respective, potrivit legii, prin ordin al directorului general.

(4) Consiliul director se întrunește cel puțin o data pe luna sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea directorului general sau cel puțin a unei treimi din numărul membrilor consiliului.

Articolul 18

Consiliul director are următoarele atribuții:

a) elaborează Regulamentul de organizare și funcționare a AGERPRES;

b) stabilește strategia de dezvoltare a AGERPRES;

c) stabilește structura și componenta compartimentelor AGERPRES;

d) propune proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și urmărește execuția acestuia;

e) avizează efectuarea de cheltuieli și de tranzacții comerciale și financiare;

f) stabilește și urmărește respectarea principiilor deontologiei profesionale;

g) elaborează raportul anual privind activitatea AGERPRES, în vederea prezentării acestuia Parlamentului, precum și rapoarte pe probleme solicitate de comisiile de cultura ale Parlamentului;

h) stabilește alte reglementări și instrucțiuni de serviciu.

Articolul 19

(1) Directorul general, membrii consiliului director și personalul de specialitate nu pot face parte din partide sau formațiuni politice și nici nu pot promova partizan ideile, programele și activitățile acestora.

(2) Directorul general, membrii consiliului director și personalul de specialitate nu pot face parte din conducerea altor instituții de presă și nu pot cumula funcții de execuție în cadrul acestora.

(3) Nerespectarea dispozițiilor alin. (1) și (2) se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă sau, după caz, cu destituirea din funcție.

Articolul 20

(1) Structura organizatorică a AGERPRES poate cuprinde direcții, servicii, redacții și birouri.

(2) Structura organizatorică, precum și atribuțiile, sarcinile și răspunderile personalului se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare elaborat de consiliul director și aprobat prin ordin al directorului general.

(3) Structura posturilor pe compartimente, încadrarea personalului, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de muncă se aproba prin ordin al directorului general.

Articolul 21 — .

(1) Funcțiile de conducere și cele de execuție de specialitate sunt remunerate conform Legii-cadru nr. 330/2009

(2) Personalul AGERPRES beneficiază de toate drepturile stabilite prin actele normative aplicabile personalului contractual din sectorul bugetar.

Articolul 22

(1) Directorul general are următoarele atribuții și răspunderi:

a) asigura împreună cu consiliul director conducerea curenta a AGERPRES;

b) urmărește respectarea prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a AGERPRES, precum și a actelor normative, regulamentelor și instrucțiunilor de serviciu;

c) aproba, în condițiile legii, angajarea și concedierea personalului AGERPRES;

d) aproba, în condițiile legii, angajarea de specialiști pentru efectuarea de lucrări și studii de interes pentru AGERPRES;

e) aproba trimiterea de delegați sau participa personal la reuniuni interne ori internaționale, întâlniri de afaceri sau studii de interes pentru AGERPRES;

f) prezintă Parlamentului raportul anual de activitate al AGERPRES;

g) exercita atribuțiile care ii revin conform prevederilor legale și regulamentului de organizare și funcționare.

(2) Directorul general poate delega unele dintre atribuțiile sale directorilor generali adjuncți.

Articolul 23

(1) Directorul general reprezintă AGERPRES în raporturile cu persoanele fizice și juridice, române și străine.

(2) În exercitarea conducerii AGERPRES directorul general emite ordine și decizii, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Capitolul IV — Activitatea financiară și patrimoniul

Articolul 24

AGERPRES administrează bunurile din patrimoniul sau și dispune de ele, sub control parlamentar.

Articolul 25

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, venituri provenite din: servicii prestate, vânzarea de informații, fotografii, imagini video, documentare și publicații proprii, activități de legătorie și tipografie, publicitate, cursuri de formare profesională pentru domeniul media, exploatarea bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea sau administrarea sa, precum și din donații și sponsorizări de la persoane fizice sau persoane juridice, din țară ori din străinătate.

(1) Finanțarea cheltuielilor AGERPRES se asigură de la bugetul de stat.

(2) AGERPRES poate reține și utiliza în condițiile art. 67 din Legea nr. 500/2002

(3) Veniturile realizate de AGERPRES se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor cu bunuri și servicii, exclusiv a utilităților și serviciilor de pază și a celor cu curățenia aferente spațiilor aflate în patrimoniul sau folosința AGERPRES, precum și pentru cheltuieli de capital.

Articolul 26

Directorul general al AGERPRES este ordonator principal de credite.

Articolul 27

AGERPRES administrează și folosește, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, spații corespunzătoare, echipamente și instalații proprii de recepționare, prelucrare, stocare și transmitere a informațiilor și a fotografiilor, de telecomunicații, de editare-imprimare.

Articolul 28

Patrimoniul fostei Agenții Naționale de Presa ROMPRES din subordinea Ministerului Informațiilor Publice se transmite către AGERPRES, organizată în conformitate cu prezenta lege.

Articolul 29 — AGERPRES se exceptează de la prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002 .

Capitolul V — Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 30

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi Agenția Națională de Presa ROMPRES din subordinea Ministerului Informațiilor Publice își încetează activitatea.

(2) Personalul fostei Agenții Naționale de Presa ROMPRES din subordinea Ministerului Informațiilor Publice este preluat prin transfer de către ROMPRES, organizată în conformitate cu prezenta lege.

Articolul 31

(1) În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi primul-ministru va propune Parlamentului candidatul pentru postul de director general al AGERPRES.

(2) În termen de 45 de zile de la numirea directorului general se constituie Consiliul director al AGERPRES.

(3) În termen de 30 de zile de la constituirea consiliului director se va elabora și se va aproba Regulamentul de organizare și funcționare a AGERPRES.

Articolul 32

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Hotărârea Guvernului nr. 886/2001 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presa ROMPRES, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 21 septembrie 2001.