Articolul 6 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:Articolul 6 (1) Difuzarea reclamelor de către serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune se poate face numai prin contract încheiat cu beneficiarul reclamei, producătorul programului publicitar sau reprezentanții autorizați ai acestora, în condițiile stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare. (2) Nerespectarea prevederilor legale privind realizarea publicității în cadrul programelor de radiodifuziune și de televiziune se sancționează potrivit Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare.