LexistoriaDreptul la drept.

Infracțiuni contra ordinii și disciplinei la bordul navelor

Azi

Legea 191/2003 · 4 articole

Articolul 23

(1) Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu privind siguranța navei și a navigației se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Când fapta este săvârșită de către comandantul navei, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Articolul 24

Lovirea sau alte violențe ori vătămarea corporală, săvârșită de către inferior asupra superiorului sau de către superior asupra inferiorului în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de Codul penal pentru această infracțiune, ale cărei limite se majorează cu o treime.

Articolul 25

Fapta pasagerului de a nu se supune în timpul călătoriei unui ordin dat de comandant sau secund ori de un alt ofițer, pentru salvarea navei, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amendă.

Articolul 26

(1) Acțiunea penală pentru infracțiunile prevăzute la art. 23 alin. (1) și art. 25 se pune în mișcare la sesizarea comandantului sau a proprietarului ori a operatorului navei, după caz.

(2) Acțiunea penală pentru infracțiunea prevăzută la art. 23 alin. (2) se pune în mișcare la sesizarea proprietarului sau a operatorului navei ori a organelor abilitate ale autorității navale, după caz.

(3) Acțiunea penală pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe ori de vătămare corporală prevăzută la art. 24 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.