(1) La 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se interzice funcționarea serviciilor de tip rezidențial, altele decât cele prevăzute la art. 123 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, cu excepția celor pentru care există în derulare contracte de finanțare pentru proiecte de închidere a căror implementare se finalizează după acest termen.
(2) Conducerea executivă a direcției generale de asistență socială și protecția copilului are obligația de a include în Planul anual de acțiune privind serviciile sociale, elaborat conform prevederilor art. 118 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011 , cu modificările și completările ulterioare, măsurile necesare organizării serviciilor de tip rezidențial, potrivit prevederilor art. 123 din Legea nr. 272/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, respectiv măsurile de închidere a centrelor de plasament sau, după caz, de reorganizare a acestora.
(3) După aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București, direcția generală de asistență socială și protecția copilului are obligația transmiterii unei copii a acestuia instituției prefectului, care, prin comisia teritorială privind incluziunea socială, verifică includerea măsurilor de închidere a centrelor de plasament sau, după caz, de reorganizare a acestora și informează prefectul.
(4) Constituie contravenție, dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerată infracțiune, nerespectarea obligației prevăzute la alin. (1) și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei.
(5) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor se fac de către prefect, în calitatea sa de autoritate publică.