(1) Exercitarea calității de mediator se suspendă:
a) în cazul unei incompatibilități prevăzute de lege; în acest caz, mediatorul este obligat să încunoștințeze, în termen de 3 zile, Consiliul de mediere, în legătură cu această incompatibilitate;
b) la cerere, făcută în scris de către mediator;
c) ca sancțiune disciplinară, în condițiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. c) .
(2) Exercitarea calității de mediator se suspendă de drept, în cazul în care împotriva mediatorului s-a luat măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu, până la soluționarea procesului penal, potrivit legii.