(1) În vederea judecării cererii de respingere rapidă, părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar reclamantului i se va comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o însoțesc, punându-i-se în vedere că are obligația de a răspunde în termen de 5 zile de la comunicare.

(2) Reclamantului îi revine sarcina de a dovedi că cererea de chemare în judecată nu este în mod vădit neîntemeiată. În acest scop, reclamantul trebuie să arate motivele de fapt și de drept, precum și să indice probele pe care se întemeiază, pentru a-i permite instanței să aprecieze dacă cererea de chemare în judecată este sau nu este vădit neîntemeiată.

(3) Judecata se face de urgență. Dacă instanța nu se poate pronunța de îndată asupra cererii pârâtului, va amâna judecata și va stabili un termen scurt în vederea soluționării acesteia.

(4) În cazul în care cererea pârâtului este întemeiată, instanța va respinge cererea de chemare în judecată prin hotărâre supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru fondul cauzei.

(5) Dacă cererea pârâtului este neîntemeiată, instanța o va respinge prin încheiere definitivă, dispunând continuarea judecării cauzei.