LexistoriaDreptul la drept.

Protecția împotriva hotărârilor pronunțate într-o țară terță

Azi

Legea 193/2026 · 2 articole

Articolul 14

(1) Recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-o țară terță în cadrul unei proceduri judiciare inițiate împotriva implicării în acțiuni de mobilizare publică a unei persoane fizice domiciliate într-un stat membru al Uniunii Europene sau a unei persoane juridice cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene va fi refuzată în cazul în care cererea sau, după caz, procedura respectivă este vădit neîntemeiată ori abuzivă potrivit prezentei legi ori, după caz, pentru un alt motiv dintre cele prevăzute la art. 1.097 din Legea nr. 134/2010 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător și cererii de încuviințare a executării hotărârii.

Articolul 15

(1) În cazul în care un reclamant cu domiciliul în afara Uniunii Europene a inițiat, înaintea unei instanțe dintr-o țară terță, o procedură judiciară abuzivă împotriva mobilizării publice împotriva unei persoane fizice domiciliate în România sau a unei persoane juridice cu sediul în România, aceasta din urmă poate solicita instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul despăgubiri pentru prejudiciul suferit și pentru cheltuielile suportate în legătură cu procedura aflată pe rolul instanței din țara terță.

(2) În situația în care cauza este pendinte în fața instanței străine, instanța română poate suspenda judecata până la pronunțarea hotărârii de către jurisdicția străină.

Capitolul V — Protecția împotriva hotărârilor pronunțate într-o țară terță · Legea 193/2026 · Lexistoria