Recrutarea candidaților în vederea încadrării în muncă se face din rândul persoanelor:

a) necalificate, care vor urma cursurile de calificare specifice, organizate potrivit legii;

b) care au dobândit competențe în specialitate, în cadrul unor instituții de învățământ sau programe de formare profesională, organizate și/sau acreditate conform legii.