LexistoriaDreptul la drept.

Recompense și distincții

Azi

Legea 195/2020 · 2 articole

Articolul 20

(1) Angajații feroviari chemați să desfășoare activități în afara orelor de program sunt recompensați, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă.

(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) pot fi:

a) preîntâmpinarea sau înlăturarea efectelor calamităților naturale sau a altor cazuri de forță majoră, precum și în situații care periclitează sănătatea sau viața altor persoane;

b) înlăturarea efectelor unor situații neprevăzute care ar dăuna continuării sau bunei funcționări a transporturilor feroviare sau cu metroul;

c) efectuarea reparațiilor la linii, lucrări de artă, instalații și dispozitive din dotare, dacă defecțiunea provoacă întreruperea sau împiedică desfășurarea normală a activității feroviare sau cu metroul.

Articolul 21

(1) Personalul feroviar cu rezultate excepționale în activitatea profesională poate fi recompensat de către angajator prin ordine, medalii și recompense bănești.

(2) Ordinele și medaliile care pot fi conferite personalului feroviar sunt:

a) Ordinul Anghel Saligny;

b) Medalia de onoare Meritul feroviar.

(3) Sunt considerate rezultate excepționale:

a) inițiativa pentru preîntâmpinarea evenimentelor, avariilor sau a altor situații care ar putea produce perturbații, pagube sau întreruperea activității de transport;

b) participarea la înlăturarea efectelor unor avarii, dezastre sau calamități și restabilirea activității de transport;

c) realizările în domeniul tehnico-științific: invenții, inovații, manuale și cărți de specialitate care să conducă la îmbunătățiri ale nivelului tehnic și de întreținere a infrastructurii feroviare, a vehiculelor feroviare, a utilajelor și instalațiilor, a nivelului de exploatare a infrastructurii feroviare, precum și a nivelului de pregătire a personalului feroviar.

(4) Modelul ordinelor și medaliilor, precum și condițiile de acordare se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor.

Capitolul VI — Recompense și distincții · Legea 195/2020 · Lexistoria