(1) Suspendarea licenței de funcționare a serviciului social reprezintă interzicerea funcționării acestuia pe o perioadă determinată de maximum 3 luni și se dispune pentru neîndeplinirea măsurilor și nerespectarea termenelor-limită stabilite pentru remedierea neregulilor constatate și consemnate în procesul-verbal de control privind asigurarea calității serviciilor sociale.
(2) Prin excepție de la prevederile art. 22 și 23 , suspendarea licenței de funcționare a serviciului social se dispune de către inspectorul social prin procesul-verbal de control și se comunică de îndată furnizorului de servicii sociale, instituției care a emis licența de funcționare, precum și serviciului public de asistență socială care a avizat planul de urgență.
(3) Procesul-verbal de control prin care s-a dispus suspendarea licenței de funcționare a serviciului social conține și măsuri pentru asigurarea continuității serviciilor sociale acordate persoanelor beneficiare.
(4) În situația în care furnizorul de servicii sociale este prezent la încheierea procesului-verbal, copia procesului-verbal se înmânează acestuia, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Furnizorul de servicii sociale va semna de primire.
(5) În cazul în care furnizorul de servicii sociale nu este prezent sau, deși este prezent, refuză să semneze procesul-verbal de control, comunicarea se face de către agentul constatator prin afișare, de îndată, la sediul serviciului social.
(6) Contestarea măsurii de suspendare a licenței de funcționare, dispusă prin procesul-verbal de control, se face potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
(7) Retragerea licențierii serviciului social reprezintă interzicerea funcționării acestuia și se dispune în una dintre următoarele situații:
a) dacă s-a retras certificatul de acreditare ca furnizor de servicii sociale, odată cu retragerea acestuia;
b) dacă la expirarea termenului de suspendare nu au fost remediate neregulile constatate care au condus la măsura respectivă;
c) în situația prevăzută la art. 11 alin. (6³) ;
d) neacceptarea controlului sau refuzul colaborării cu organele de control în efectuarea acestuia;
e) dacă, din cauza gravității faptelor constatate, se apreciază că se încalcă drepturile fundamentale ale beneficiarilor, punându-se în pericol viața acestora;
f) la recomandarea expresă a altor instituții cu atribuții în verificarea respectării calității serviciilor sociale, dacă este cazul, după primirea informărilor din partea acestora cu privire la suspendarea/interzicerea anumitor activități desfășurate de furnizorul de servicii sociale.
(8) Pentru situația prevăzută la alin. (7) lit. e) se aplică furnizorului de servicii sociale și măsura interzicerii înființării oricărei categorii de servicii sociale, identificată prin cod serviciu social, pe o perioadă de 3 ani.
(9) Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. (3) lit. a) , în situația în care licența a fost retrasă în baza prevederilor alin. (7) lit. e) , se poate elibera licența de funcționare numai după expirarea perioadei de interdicție de funcționare și numai pe baza raportului de evaluare în teren cu privire la constatarea îndeplinirii standardelor minime de calitate și a conformității datelor prezentate în documentele justificative prevăzute la art. 12 alin. (2) cu realitatea din teren.
(10) Compartimentul de acreditare nu emite decizie de încetare a aplicabilității licenței de funcționare provizorii în situația în care notificarea furnizorului de servicii sociale cu privire la închiderea serviciului social este transmisă și înregistrată la instituția emitentă a licenței de funcționare ulterior întocmirii raportului de evaluare care propune retragerea licenței de funcționare provizorii.
(11) În situația în care furnizorul de servicii sociale transmite compartimentului de acreditare notificarea cu privire la închiderea serviciului social ulterior întocmirii raportului de evaluare care stabilește măsuri în ceea ce privește îndeplinirea standardelor minime de calitate, o nouă licență de funcționare se poate elibera numai pe baza raportului de evaluare în teren cu privire la constatarea îndeplinirii standardelor minime de calitate și a conformității datelor prezentate în documentele justificative prevăzute la art. 12 alin. (2) cu realitatea din teren.
(12) Pentru evaluarea necesității suspendării sau retragerii licențierii serviciului social, inspecția socială este informată de către alte instituții cu atribuții în verificarea respectării calității serviciilor sociale ori de câte ori acestea dispun măsuri, conform legislației specifice, de suspendare sau interzicere a anumitor activități desfășurate de furnizorul de servicii sociale.
(13) Furnizorul de servicii sociale are obligația ca, în situațiile prevăzute la alin. (12) , să prezinte inspecției sociale măsurile aplicate pentru asigurarea continuității serviciilor sociale acordate persoanelor beneficiare, cu respectarea cerințelor care au stat la baza licențierii serviciului respectiv.