(1) Deciziile privind retragerea acreditării, suspendarea sau retragerea licențierii se pot contesta potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Soluționarea oricărei noi cereri de acreditare, precum și soluționarea cererilor de licențiere a serviciilor sociale, depuse de furnizorul contestatar, se suspendă până la soluționarea definitivă de către instanța de judecată a contestației la decizia de suspendare sau de retragere a acreditării, în condițiile Legii nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) În situația în care obiectul contestației îl reprezintă exclusiv decizia de suspendare sau de retragere a licențierii unui anumit serviciu social, soluționarea oricărei cereri de obținere a unei noi licențe de funcționare pentru serviciul social respectiv se suspendă până la soluționarea definitivă a contestației de către instanța de judecată.