(1) Statul român sprijină financiar crescătorii de animale din zona montană, pentru stimularea creșterii efectivelor în vederea păstrării atributelor ecologice ale pajiștilor montane ce constituie o prioritate strategică. Cuantumurile și condițiile de acordare a acestor facilități vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ANZM.
(2) În zona montană, trecerea animalelor prin păduri spre și dinspre zonele de pășunat, adăpare, pentru adăpostire și umbră, în fondul forestier, proprietatea publică a statului, se aprobă la cerere, anual, dar nu mai târziu de data de 1 mai, de către organele silvice județene abilitate, la propunerea administrației publice locale.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 53 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în perioada pastorală, accesul ovinelor și bovinelor în pădurile mature și tineretul arboricol în vârstă de peste 15 ani din jurul stânelor și văcăriilor până la distanță de 1.000 m, pentru umbră, completări de hrană și adăpost în caz de intemperii - averse de ploi, furtuni, grindină ș.a. - este permis, cu acordul și sub supravegherea organelor silvice locale, al proprietarilor sau administratorilor, după caz, care stabilesc perimetrele de acces pentru animale.
(4) Statul român acordă plată diferențiată pentru crescătorii de animale din zona montană, în funcție de severitatea handicapurilor naturale și de gradientica altitudinală, în vederea menținerii fermierilor în zonele înalte de munte, a creșterii efectivelor de animale, precum și a păstrării și ameliorării productivității pajiștilor.
(5) Statul român acordă, prin prezenta lege, subvenții pentru investiții de capital, credite bancare, bonificații la dobânzile bancare, credite bancare preferențiale, dobânzi reduse, pentru dezvoltarea fermelor și/sau a exploatațiilor agricole din zona montană.
(6) În zona montană, la nivel teritorial, masiv muntos, se constituie centre teritoriale de reproducție și selecție a animalelor pentru rumegătoare, care vor desfășura programe de selecție și de adaptabilitate la condițiile zonei montane, în colaborare cu unitățile de cercetare-dezvoltare-inovare.
(7) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură personalul de specialitate și dotările necesare funcționării, în condiții optime, a centrelor teritoriale de reproducție și selecție a animalelor pentru rumegătoare din zona montană.
(8) Conservarea și ameliorarea raselor de bovine și ovine adaptate condițiilor montane și evitarea raselor neadaptate constituie elemente de interes pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(9) Asigurarea reproducției și ameliorării efectivelor de animale din zona montană se realizează cu respectarea dispozițiilor Legii zootehniei nr. 72/2002, republicată.
(10) Organizarea la nivel intercomunal a unor târguri pentru animale și expoziții agricole, la nivel de bazine, văi, în intramontan, este susținută de administrația publică locală, cu sprijinul consiliilor județene și al direcțiilor pentru agricultură județene.