Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42 din 12 iunie 2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susținerea desfășurării Programului cultural național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2021“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iunie 2019, cu următoarele completări:
1. La articolul 7, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Prin excepție de la prevederile alin. (1), Asociația acordă, cu prioritate, finanțare nerambursabilă beneficiarilor ale căror proiecte au fost cuprinse în dosarul de candidatură pe baza căruia orașul Timișoara a fost nominalizat la titlul «Capitală Europeană a Culturii» în România în anul 2021. În conformitate cu dosarul de candidatură, Asociația va putea desfășura, în mod direct sau în parteneriat, proiecte de promovare turistică internă și internațională a Programului.
2. La anexă, după punctul 4 se introduc două noi puncte, punctele 5 și 6, cu următorul cuprins:5. Denumirea investiției Reabilitare Cinematograf Dacia Timișoara Hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici H.C.L. nr. 351/2019 Valoarea C + M din valoarea totală a investiției, inclusiv TVA mii lei 6.317,870 6. Denumirea investiției Reabilitare și refuncționalizare imobil Filarmonica Banatul, str. C. D. Loga nr. 2, Timișoara Hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici H.C.L. nr. 488/2019 Valoarea C + M din valoarea totală a investiției, inclusiv TVA mii lei 77.527,267