(1) Furnizorii de rețele de comunicații electronice, respectiv operatorii de infrastructură de comunicații electronice, au dreptul să execute lucrări standard fără a fi necesară emiterea unei autorizații de construire sau de desființare, numai după întocmirea unei documentații și transmiterea unei notificări către primarul unității administrativ-teritoriale în raza căreia urmează să fie executate lucrările.
(2) Documentația prevăzută la alin. (1) va cuprinde:
a) documente care atestă dreptul furnizorului de rețele de comunicații electronice sau al operatorului de infrastructură de comunicații electronice de a executa lucrări de construcții pe imobilele, inclusiv elementele de infrastructură fizică, pe care urmează să fie executate lucrările standard;
b) documente necesare pentru identificarea imobilelor sau, după caz, a infrastructurii fizice cu privire la care urmează să fie efectuate lucrările standard, respectiv:
1. extras de carte funciară pentru informare însoțit de extrasul de plan cadastral eliberat de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este amplasat imobilul, cu maximum 30 de zile înainte de data întocmirii documentației, pentru imobilele înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, sau
2. plan parcelar/plan de încadrare în tarla/plan de încadrare în zonă, vizat de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia se află imobilele, în cazul imobilelor care nu sunt înscrise în evidențele de cadastru și carte funciară. Planul de încadrare în zonă se va elibera la cerere de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este amplasat imobilul;
c) avizele specifice necesare pentru efectuarea de lucrări de construcții pe infrastructura fizică existentă emise de operatorii rețelelor respective, în măsura în care condițiile de amplasare și acordul operatorilor de rețea nu sunt deja cuprinse în documentele care atestă dreptul furnizorului de rețele de comunicații electronice, respectiv al operatorului de infrastructură de comunicații electronice, de a executa lucrări de construcții asupra infrastructurii fizice respective;
d) alte avize, acorduri sau acte administrative necesare, după caz, pentru executarea lucrărilor standard, conform anexei nr. 6 ;
e) documentația tehnică, respectiv proiectul tehnic întocmit cu respectarea standardelor și/sau a normelor aplicabile și verificat de un specialist atestat ca verificator tehnic de proiecte.
(3) Notificarea prevăzută la alin. (1) va cuprinde:
a) adresa imobilelor asupra cărora urmează să fie executate lucrările standard;
b) date de identificare a infrastructurii fizice asupra căreia urmează să fie executate lucrările standard;
c) descrierea pe scurt a lucrărilor standard care urmează să fie executate;
d) data la care urmează să înceapă executarea lucrărilor standard și data estimată pentru terminarea acestora;
e) copia documentației prevăzute la alin. (2) ;
f) dovada plății taxei pentru executarea lucrărilor standard.
(4) În cazul în care, în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea notificării prevăzute la alin. (1) , autoritatea căreia i s-a transmis notificarea nu comunică, în scris, furnizorului de rețele de comunicații electronice, respectiv operatorului de infrastructură de comunicații electronice, refuzul său motivat cu privire la executarea lucrărilor standard indicate în notificare, precizând explicit motivele pentru care documentația transmisă odată cu notificarea este incompletă, furnizorul de rețele de comunicații electronice, respectiv operatorul de infrastructură de comunicații electronice, poate executa lucrările standard notificate.
(5) În cazul în care autoritatea competentă a comunicat refuzul său motivat cu privire la executarea lucrărilor standard, furnizorul de rețele de comunicații electronice, respectiv operatorul de infrastructură de comunicații electronice, are:
a) dreptul de a contesta în fața instanțelor de contencios administrativ refuzul, dacă îl consideră nejustificat;
b) obligația de a completa documentația pentru executarea lucrărilor standard conform solicitării autorității competente; după completarea documentației, furnizorul de rețele de comunicații electronice, respectiv operatorul de infrastructură de comunicații electronice, va relua procedura de notificare prevăzută la alin. (1) , transmițând autorității competente doar documentele care fuseseră indicate drept incomplete în refuzul motivat, precum și documentele prevăzute la alin. (2) pentru care a expirat valabilitatea sau pentru care sunt prevăzute termene care au fost depășite.