(1) În cazul în care autoritățile, instituțiile sau entitățile abilitate prin lege să emită avizele sau acordurile prevăzute în anexa nr. 5 și anexa nr. 6 , necesare pentru executarea lucrărilor de mică amploare sau a lucrărilor standard, nu soluționează cererile de avizare în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii, sau, în situația prevăzută la art. 27 alin. (2) , în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii cererii complete, avizul favorabil va fi considerat emis tacit, fără a fi necesară emiterea de către entitatea avizatoare a vreunui document oficial din care să rezulte faptul că nu a fost emis vreun răspuns cu privire la cererea de avizare.

(2) În locul avizelor sau acordurilor considerate a fi emise tacit conform prevederilor alin. (1) , documentația prevăzută la art. 28 alin. (2) sau, după caz, la art. 31 alin. (2) va cuprinde dovada depunerii de către solicitant a documentației necesare pentru emiterea avizelor sau acordurilor respective și o declarație prin care solicitantul declară că termenul prevăzut de lege pentru emiterea și comunicarea răspunsului cu privire la cererea de avizare nu a fost respectat.

(3) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1) și (2) , actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului se va emite cu respectarea termenelor prevăzute de legislația specifică în vigoare.