(1) Agenția Națională de Administrare Fiscală va întreprinde demersurile necesare în vederea reglementării structurii organizatorice, cu menținerea numărului maxim de posturi, determinate de aplicarea măsurilor prevăzute la art. I .

(2) Persoanele încadrate pe funcția de inspector antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor la data intrării în vigoare a prezentei legi se transferă și se reîncadrează în cadrul parchetelor pe posturi de specialiști prevăzuți la art. 116 alin. (5) și art. 120¹ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.