Destinatarul facturii electronice trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să dispună de mijloace tehnice și resurse umane corespunzătoare pentru garantarea securității, fiabilității și continuității serviciilor de prelucrare a datelor în formă electronică;
b) să fie în măsură să gestioneze și să arhiveze toate informațiile privind fiecare factură în formă electronică emisă, pentru o perioadă de timp determinată în funcție de specificul achiziției;
c) să utilizeze sisteme de arhivare electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată. Pe durata arhivării, persoanele care au responsabilitatea arhivării vor lua măsuri ca orice factură în formă electronică să poată fi accesată conform dispozițiilor Legii nr. 135/2007, republicată , numai de către emitent, destinatar sau organele abilitate prin lege;
d) să respecte elementele principale ale unei facturi electronice în conformitate cu standardul SR EN 16931;
e) să fie înregistrat la Ministerul Finanțelor Publice.