(1) Decizia de instituire a administrării speciale poate fi contestată la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) Deciziile privind instituirea sau încetarea administrării speciale, precum și cea privind numirea administratorului special, se publică de către A.S.F. în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(3) Contestația adresată instanței de contencios administrativ competente nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, decizia prevăzută la alin. (1) .