(1) Furnizorul care administrează un fond de plată a pensiilor de tip retragere programată are obligația de a menține permanent un volum adecvat al provizionului tehnic corespunzător riscurilor aferente angajamentelor financiare asumate prin contractele de plată încheiate cu membrii.
(2) Furnizorul care administrează un fond de plată a pensiilor de tip retragere programată deține un volum adecvat de active aferente provizionului tehnic, echivalent cu valoarea acestuia rezultată în urma ultimului calcul, pentru a acoperi obligațiile prevăzute la alin. (1) .
(3) Activele financiare necesare acoperirii provizionului tehnic provin din resursele financiare proprii ale furnizorului.
(4) Activele care acoperă provizionul tehnic pentru fondul de plată a pensiilor de tip retragere programată sunt restricționate la depozitar, exclusiv în vederea asigurării respectării obligațiilor furnizorului prevăzute în contractele de plată încheiate cu membrii.
(5) Activele care acoperă provizionul tehnic nu pot fi cesionate, grevate de sarcini, nu pot face obiectul executării silite sau al unor măsuri asigurătorii împotriva furnizorului și/sau a depozitarului, sub sancțiunea nulității absolute a acestora, și nu intră în masa credală a furnizorului și/sau a depozitarului, până la momentul îndeplinirii obligațiilor pentru care acestea au fost constituite.
(6) A.S.F. poate stabili cerințe suplimentare privind constituirea, completarea și/sau utilizarea provizionului tehnic, în cazul în care consideră necesară această măsură pentru protejarea corespunzătoare a intereselor membrilor și moștenitorilor.