Dispoziții generale

Azi

Legea 200/2004 · 8 articole

Articolul 1

(1) Prevederile prezentei legi se aplică oricărui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, denumită în continuare U.E., al Spațiului Economic European, denumit în continuare S.E.E., sau al Confederației Elvețiene care dorește să exercite în România, în mod independent sau ca salariat, o profesie reglementată de legea română.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică, de asemenea, pentru atestarea de către autoritățile române competente a unui titlu oficial de calificare român, eventual completat cu o experiență profesională sau cu o formare reglementată, în vederea accesului ori exercitării unei profesii reglementate într-un stat membru al U.E., al S.E.E. sau în Confederația Elvețiană.

(3) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul profesiilor de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (4) și (5) , precum și a activităților prevăzute în anexa nr. 1 .

(4) Regimul general de recunoaștere prevăzut de dispozițiile prezentei legi se aplică profesiilor de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect, în situațiile în care solicitantul nu întrunește, dintr-un motiv specific și excepțional, condițiile pentru aplicarea procedurii de recunoaștere automată, după cum urmează:

a) pentru medicii care au o formare de bază, medicii specialiști, asistenții medicali generaliști, medicii dentiști, medicii dentiști specialiști, medicii veterinari, moașele, farmaciștii și arhitecții, în cazul în care solicitantul nu îndeplinește condițiile de practică profesională efectivă și legală prevăzute de lege, pentru a beneficia de drepturi câștigate;

b) pentru arhitecți, în cazul în care solicitantul este titularul unei calificări care nu este prevăzută în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 932/2010 , cu modificările ulterioare;

c) pentru medicii, asistenții medicali generaliști, medicii dentiști, medicii veterinari, moașele, farmaciștii și arhitecții titulari ai unui titlu de calificare specializată, dobândit ulterior formării profesionale care conduce la obținerea unui titlu de calificare recunoscut automat; sistemul general de recunoaștere a calificărilor profesionale se aplică fără a se aduce atingere prevederilor privind drepturile câștigate și exclusiv în scopul recunoașterii specializării în cauză;

d) pentru asistenții medicali generaliști și asistenții medicali specializați, titulari ai unui titlu de calificare specializată, dobândit ulterior formării profesionale ce conduce la obținerea unui titlu de calificare recunoscut automat, atunci când solicitantul dorește să fie recunoscut în România, unde activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali specializați fără formare profesională de asistent medical generalist;

e) pentru asistenții medicali specializați fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care solicitantul dorește să fie recunoscut în România, unde activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali generaliști, de asistenți medicali specializați fără formare profesională de asistent medical generalist sau de asistenți medicali specializați, titulari ai unui titlu de calificare specializată, dobândit ulterior unei formări profesionale ce conduce la obținerea titlurilor de calificare de asistent medical generalist recunoscute automat.

(5) Prevederile prezentei legi se aplică cetățenilor prevăzuți la alin. (1) și în situația în care sunt titulari ai unui titlu de calificare obținut pe teritoriul unui stat terț, dacă titularul său are o experiență profesională în profesia în cauză de 3 ani pe teritoriul statului membru unde a obținut recunoașterea calificărilor profesionale și dorește să exercite în România o profesie reglementată.

(6) Regimul general de recunoaștere prevăzut de dispozițiile prezentei legi se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite, dintr-un motiv specific și excepțional, condițiile prevăzute de cap. IV³ pentru recunoașterea automată a experienței profesionale.

(7) Prezenta lege stabilește norme referitoare la accesul parțial la o profesie reglementată și recunoașterea stagiilor profesionale desfășurate într-un alt stat membru.

(8) Prezenta lege se aplică tuturor cetățenilor prevăzuți la alin. (1) care au urmat un stagiu profesional în afara statului membru de origine.

Articolul 2

(1) Activitatea profesională reglementată reprezintă activitatea profesională pentru care accesul sau exercitarea în România este condiționată, direct sau indirect, în conformitate cu legislația română în vigoare, de deținerea unui document care să ateste nivelul de formare profesională.

(2) Sunt considerate activități profesionale reglementate activitățile exercitate cu titlu profesional, dacă utilizarea unui astfel de titlu este rezervată doar titularilor unor documente care atestă nivelul de formare profesională.

(3) Sunt considerate, de asemenea, activități profesionale reglementate activitățile desfășurate de membrii unei organizații profesionale, dacă organizația respectivă:

a) are ca obiectiv fundamental promovarea și menținerea unui nivel ridicat într-un anumit domeniu profesional;

b) este recunoscută prin legea română în vederea realizării acestui obiectiv;

c) eliberează membrilor săi un document care atestă nivelul de formare profesională;

d) impune membrilor săi respectarea unor reguli de conduită profesională elaborate de aceasta;

e) conferă membrilor săi dreptul de a folosi un titlu profesional sau abrevierea acestuia și de a beneficia de un statut corespunzător nivelului de formare profesională.

Articolul 3

(1) Profesia reglementată reprezintă activitatea sau ansamblul de activități profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie în România.

(2) Lista profesiilor reglementate în România este prevăzută în anexa nr. 2 .

(3) Autoritatea competentă reprezintă orice autoritate sau instanță autorizată în mod special de un stat membru să elibereze ori să primească titluri de calificare sau alte documente ori informații, precum și să primească cereri și să ia decizii în legătură cu profesiile reglementate din aria lor de competență.

(4) Coordonatorul național prevăzut la art. 37 comunică Comisiei Europene și statelor membre lista profesiilor reglementate și autoritățile competente corespunzătoare fiecăreia, prevăzute în anexele nr. 2 și 3 , activitățile specifice fiecărei profesii reglementate, lista formelor de educație și formare reglementate, precum și lista profesiilor prevăzute în anexa nr. 8 pentru care furnizează o justificare specială în baza punctelor de vedere transmise de autoritățile competente. Coordonatorul național notifică Comisiei Europene, fără întârziere nejustificată, orice modificare a acestor liste.

(4¹) Coordonatorul național prevăzut la art. 37 notifică, prin intermediul Sistemului de informare al Pieței interne, denumit în continuare IMI, Comisiei Europene actele normative adoptate în materie de eliberare a titlurilor de calificare în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect; titlurile de calificare de arhitect se notifică și statelor membre. Notificarea include informații privind durata și conținutul programelor de formare.

(4²) Coordonatorul național prevăzut la art. 37 notifică Comisiei Europene, până la data de 18 ianuarie 2016, măsurile adoptate pentru a se asigura, prin încurajarea dezvoltării profesionale continue, că profesioniștii care exercită profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect au posibilitatea să își actualizeze cunoștințele, abilitățile și competențele pentru a-și exercita profesia în mod sigur și eficient, în pas cu dezvoltările din domeniul lor profesional.

(4³) Coordonatorul național precizat la art. 37 și autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 3 examinează dacă cerințele legale care restricționează accesul liber la o profesie sau exercitarea acesteia pentru titularii unei anumite calificări profesionale, inclusiv utilizarea titlurilor profesionale și activitățile profesionale permise în temeiul acestor titluri, prevăzute ca «cerințe», sunt compatibile cu următoarele principii:

a) cerințele nu trebuie să fie direct sau indirect discriminatorii pe bază de cetățenie ori reședință;

b) cerințele trebuie să fie justificate prin motive imperative de interes general, definite la art. 32 alin. (3) ;

c) cerințele trebuie să fie adecvate pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului urmărit și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(4⁴) Până la data de 18 ianuarie 2016, coordonatorul național, prevăzut la art. 37 , transmite Comisiei Europene informații privind cerințele pe care intenționează să le păstreze și motivele pentru care autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 3 consideră că cerințele respective sunt conforme cu alin. (6) . Coordonatorul național transmite Comisiei Europene, în termen de șase luni de la adoptarea măsurii, informații privind cerințele pe care autoritățile competente le introduc ulterior și motivele pentru care consideră că cerințele respective sunt conforme cu alin. (3) .

(4⁵) Până la 18 ianuarie 2016 și apoi din doi în doi ani, coordonatorul național, prevăzut la art. 37 , prezintă, de asemenea, Comisiei un raport privind cerințele pe care le-a înlăturat sau le-a făcut mai puțin stricte. Coordonatorul național formulează, în termen de șase luni de la data primirii rapoartelor de la Comisia Europeană, observații cu privire la rapoartele transmise de celelalte state membre, în baza punctelor de vedere primite de la autoritățile competente din România.

(5) De la data aderării, coordonatorul național comunică Comisiei Europene și statelor membre lista profesiilor reglementate și autoritățile competente corespunzătoare fiecăreia.

(6) Autoritățile competente române pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului național, prevăzut la art. 37 , la elaborarea unui cadru comun de formare, la nivelul statelor membre, care reprezintă un set comun de cunoștințe, abilități și competențe minimale necesare pentru exercitarea unei anumite profesii. Un cadru comun de formare realizat la nivelul statelor membre nu înlocuiește programele de formare naționale. În scopul accesului la această profesie autoritățile competente române conferă titlurilor de calificare profesională dobândite pe baza unui astfel de cadru același efect pe teritoriul României ca și titlurile de calificare pe care le eliberează statul român. Un cadru comun de formare îndeplinește următoarele condiții: Organizațiile profesionale reprezentative de la nivelul Uniunii, precum și organizațiile profesionale naționale sau autoritățile competente din cel puțin o treime dintre statele membre pot prezenta Comisiei sugestii cu privire la cadrele comune de formare care satisfac condițiile specificate mai sus.

a) cadrul comun de formare permite mai multor profesioniști să circule dintr-un stat membru în altul;

b) profesia la care se aplică cadrul comun de formare sau educația și formarea care conduc la aceasta sunt reglementate în cel puțin o treime din toate statele membre;

c) setul comun de cunoștințe, abilități și competențe combină cunoștințele, abilitățile și competențele cerute în sistemele de educație și formare care se aplică în cel puțin o treime dintre statele membre; este irelevant dacă respectivele cunoștințe, abilități și competențe au fost dobândite în cadrul unui curs de formare generală într-o universitate sau o instituție de învățământ superior ori în cadrul unui curs de formare profesională;

d) cadrul comun de formare se bazează pe nivelurile din Cadrul European al Calificărilor, astfel cum sunt definite în anexa II la Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învățarea de-a lungul vieții;

e) profesia în cauză nu este acoperită de un alt cadru comun de formare și nici nu este vorba de profesiile reglementate sectorial de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect;

f) cadrul comun de formare a fost elaborat în urma unei proceduri corespunzătoare transparente, inclusiv cu implicarea părților interesate relevante din statele membre în care profesia nu este reglementată;

g) cadrul comun de formare permite resortisanților din orice stat membru să fie eligibili pentru obținerea calificării profesionale în temeiul unui astfel de cadru fără a fi obligați ca mai întâi să fie membri ai unei organizații profesionale sau să fie înregistrați la o astfel de organizație.

(7) Autoritățile competente române sunt exceptate de la obligația de a introduce pe teritoriul României cadrul comun de formare prevăzut la alin. (6) și de la obligația de a recunoaște automat calificările profesionale dobândite în temeiul respectivului cadru comun de formare atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

a) în sistemul național de educație nu funcționează instituții de învățământ sau de formare care să ofere o astfel de formare pentru profesia în cauză;

b) introducerea cadrului comun de formare ar afecta în mod negativ organizarea sistemului național de educație și de formare profesională;

c) între cadrul comun de formare și formarea obligatorie pe teritoriul României există diferențe substanțiale, care ar atrage după sine riscuri grave la adresa ordinii publice, siguranței publice, sănătății publice sau a siguranței beneficiarilor serviciului ori a protecției mediului.

(8) În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisia Europeană pentru a stabili un cadru comun de formare pentru o profesie dată, coordonatorul național, prevăzut la art. 37 , notifică Comisiei și celorlalte state membre:

a) calificările naționale și, dacă este cazul, titlurile profesionale naționale care sunt conforme cu cadrul comun de formare; sau

b) orice recurgere la exceptarea prevăzută la alin. (7) , împreună cu o justificare cu privire la care dintre condițiile prevăzute la alin. (6) au fost îndeplinite. În termen de trei luni, Comisia poate solicita clarificări suplimentare, în cazul în care consideră că autoritățile competente române nu au justificat sau au furnizat justificări insuficiente privind îndeplinirea uneia dintre aceste condiții. Autoritățile competente române răspund unei astfel de solicitări, prin coordonatorul național, în termen de trei luni.

(9) Cadrul comun de formare se aplică și specializărilor unei profesii, cu condiția ca aceste specializări să privească activitățile profesionale pentru care accesul și exercitarea sunt reglementate în statele membre, atunci când este vorba de profesiile reglementate sectorial de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect, care fac obiectul recunoașterii automate, însă nu și specializarea în cauză.

(10) Autoritățile competente române pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului național, prevăzut la art. 37 , la elaborarea unui test comun de formare, la nivelul statelor membre, care reprezintă o probă de aptitudini standardizată, disponibilă în toate statele membre participante și rezervată deținătorilor unei anumite calificări profesionale. Reușita la un astfel de test conferă deținătorului unei calificări profesionale specifice dreptul să exercite profesia în orice stat membru interesat în aceleași condiții ca și titularii calificărilor profesionale dobândite în acel stat membru.

(11) Testul comun de formare îndeplinește următoarele condiții:

a) permite mai multor profesioniști să circule dintr-un stat membru în altul;

b) profesia la care se aplică testul comun de formare sau educația și formarea care conduc la aceasta sunt reglementate în cel puțin o treime dintre statele membre;

c) a fost elaborat în urma unei proceduri corespunzătoare transparente, inclusiv cu implicarea părților interesate relevante din statele membre în care profesia nu este reglementată;

d) permite resortisanților din orice stat membru să participe la acest test și la organizarea practică a acestor teste în statele membre fără a fi obligați ca mai întâi să fie membri ai unei organizații profesionale sau să fie înregistrați la o astfel de organizație.

(12) Organizațiile profesionale reprezentative de la nivelul Uniunii, precum și organizațiile profesionale naționale sau autoritățile competente din cel puțin o treime dintre statele membre pot prezenta Comisiei sugestii cu privire la testele comune de formare care îndeplinesc condițiile specificate la alin. (11) .

(13) Autoritățile competente române sunt exceptate de la obligația de a organiza pe teritoriul României testul comun de formare prevăzut la alin. (11) și de la obligația de a recunoaște automat profesioniștii care au promovat testul comun de formare atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

a) profesia în cauză nu este reglementată pe teritoriul său;

b) conținutul testului comun de formare nu reduce suficient riscurile grave la adresa sănătății publice sau a siguranței beneficiarilor serviciului, care sunt relevante pe teritoriul său;

c) conținutul testului comun de formare ar reduce semnificativ atractivitatea accesului la profesie în raport cu cerințele naționale.

(14) În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisia Europeană pentru a stabili conținutul unui test comun de formare, autoritățile competente române notifică Comisiei și celorlalte state membre:

a) capacitatea disponibilă pentru organizarea unor astfel de teste; sau

b) orice recurgere la exceptarea prevăzută la alin. (13) , împreună cu justificarea cu privire la care dintre condițiile prevăzute la alineatul respectiv au fost îndeplinite. În cazul în care, într-o perioadă de 3 luni de la notificare, Comisia Europeană solicită clarificări suplimentare privind nejustificarea ori justificarea insuficientă a exceptării prevăzută la alin. (13) , autoritățile române competente au obligația de a răspunde acestei solicitări, în termen de 3 luni.

Articolul 4

(1) Experiența profesională reprezintă exercitarea efectivă și legală, cu normă întreagă sau echivalent parțială, a unei profesii într-un stat membru al U.E., al S.E.E. și în Confederația Elvețiană.

(2) Prin director al unei întreprinderi se înțelege orice persoană care a exercitat, într-o întreprindere din domeniul profesional respectiv una din funcțiile de mai jos:

a) funcția de director al unei întreprinderi sau al unei sucursale;

b) funcția de administrator ori reprezentant al acționarului și/sau al proprietarului ori al directorului unei întreprinderi. În acest caz solicitantul trebuie să dovedească că această funcție implică o responsabilitate corespunzătoare celei a proprietarului sau a directorului reprezentat;

c) funcția de cadru superior cu sarcini de natură comercială și/sau tehnică și că a fost responsabil pentru unul ori mai multe servicii ale întreprinderii.

Articolul 5

Formarea profesională reglementată reprezintă orice formare care, într-un stat membru al U.E., al S.E.E. sau în Confederația Elvețiană:

a) este direct orientată spre exercitarea unei anumite profesii și constă într-un ciclu de studii de învățământ superior cu o durată minimă de 3 ani sau cu o durată echivalentă în învățământul fără frecvență, efectuat în cadrul unei universități sau în cadrul unei instituții de învățământ superior ori în cadrul unei alte instituții de nivel echivalent de pregătire și, eventual, completat cu o formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională cerute pe lângă ciclul de studii superioare; structura și nivelul formării profesionale, ale stagiului profesional sau ale practicii profesionale trebuie să fie determinate de dispozițiile legale, de reglementare ori administrative ale statului membru în cauză sau să facă obiectul unui control ori al unui consimțământ din partea autorității desemnate în acest scop;

b) este orientată specific către exercitarea unei anumite profesii și constă într-un ciclu de studii completat eventual cu o formare profesională, stagiu profesional sau practică profesională, ale căror structură și nivel sunt determinate de dispozițiile legislative din statul membru de origine ori de proveniență sau care fac obiectul unui control ori al unei aprobări din partea unei autorități desemnate în conformitate cu legea statului membru de origine.

Articolul 5¹

(1) Calificări profesionale reprezintă calificările atestate prin:

a) un titlu de calificare;

b) un atestat de competență care certifică o formare profesională care nu face obiectul unui certificat sau al unei diplome prevăzute la art. 8 , 14 și 15 ori al unui examen special fără formare prealabilă sau al exercitării cu normă întreagă a profesiei într-un stat membru pe o perioadă de 3 ani consecutivi sau pe o perioadă echivalentă cu normă redusă în decursul ultimilor 10 ani;

c) experiență profesională.

(2) Prin titlu de calificare se înțelege orice diplomă, certificat și alt titlu oficial de calificare eliberate de o autoritate a unui stat membru desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative ale respectivului stat membru și care certifică formarea profesională obținută cu preponderență în Uniunea Europeană.

(3) Este asimilat unui titlu de calificare orice titlu de formare eliberat de autoritățile unui alt stat decât statele membre, dacă titularul său posedă o experiență de 3 ani în profesia respectivă, dobândită pe teritoriul unui stat membru, care i-a recunoscut titlul de calificare, și certificată de acesta.

Articolul 5²

(1) Platformele comune reprezintă un ansamblu de criterii de calificări profesionale capabile să compenseze diferențele semnificative constatate între cerințele de formare ale diferitelor state membre pentru o anumită profesie. Aceste diferențe semnificative se identifică prin compararea duratelor și conținutului formărilor în cel puțin două treimi dintre statele membre, incluzând toate statele membre care reglementează respectiva profesie. Diferențele de conținut al formării pot decurge din diferențe semnificative în ceea ce privește exercitarea activităților profesionale.

(2) Platformele comune definite la alin. (1) pot fi prezentate Comisiei Europene de către statele membre sau de către asociații ori organizații profesionale reprezentative la nivel național și european.

(3) Alin. (1) și (2) nu aduc atingere competenței autorităților române de a stabili calificările profesionale necesare pentru exercitarea profesiilor pe teritoriul lor, precum și conținutul și organizarea sistemelor de educație și formare profesională.

(4) În cazul în care criteriile stabilite într-o măsură adoptată în conformitate cu alin. (2) nu oferă garanțiile adecvate în ceea ce privește calificările profesionale, România informează în acest sens Comisia Europeană care, după caz, prezintă un proiect de măsuri conform procedurii stabilite la nivel comunitar.

Articolul 6

În sensul prezentei legi, prin stat membru se înțelege orice stat membru al U.E., alte state membre ale S.E.E. și Confederația Elvețiană.