(1) Cu excepția prevederilor alin. (2) , nu poate fi interzisă sau restricționată din considerente referitoare la aspectele reglementate de Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE, introducerea pe piață a produselor din tutun sau produselor conexe care sunt conforme cu aceasta.
(2) Reglementările aplicabile tuturor produselor din tutun sau produselor conexe care se introduc pe piața din România, referitoare la standardizarea ambalajelor produselor din tutun, acolo unde acest lucru se justifică din motive legate de sănătatea publică, la interzicerea anumitor categorii de produse din tutun sau produse conexe în România, cu condiția ca interzicerea să fie justificată de necesitatea protecției sănătății publice, ținând seama de nivelul înalt de protecție a sănătății umane atins prin prezenta lege, se aprobă prin hotărâre a Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aceste reglementări trebuie să fie proporționale și nu pot constitui mijloace de discriminare arbitrară sau o restricționare mascată a comerțului dintre statele membre.
(3) Reglementările prevăzute la alin. (2) se notifică Comisiei Europene anterior adoptării, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, împreună cu motivele pentru introducerea lor.
(4) Măsurile de interzicere prevăzute la alin. (2) se notifică Comisiei Europene de către Ministerul Sănătății, împreună cu motivele pentru introducerea lor.
(5) În funcție de decizia Comisiei Europene, Ministerul Sănătății aplică măsurile corespunzătoare, prin ordin al ministrului sănătății, care intră în vigoare în termen de 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6) În absența unei decizii a Comisiei Europene în termen de 6 luni de la primirea notificării de către Comisia Europeană, măsurile de interzicere prevăzute la alin. (2) sunt considerate aprobate și intră în vigoare în termen de maximum 12 luni de la expirarea termenului de mai sus.