Legea nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 30 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Consiliile locale, cultele recunoscute de lege, persoanele juridice și fizice autorizate pot înființa, conform legii, unități de educație timpurie, și anume: creșe, grădinițe, centre de zi, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (3) Creșele înființate prin hotărâre a consiliului local, în subordinea acestuia, ca unități cu sau fără personalitate juridică, sunt parte a sistemului public social, educațional.

2. La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 8 (1) Finanțarea cheltuielilor necesare organizării și funcționării creșelor se realizează din următoarele surse: a) bugete ale unităților administrativ-teritoriale; b) finanțarea de bază pentru antepreșcolari, conform art. 27 alin. (4¹) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare; c) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; d) finanțare acordată de către instituțiile sau persoanele care au înființat creșa; e) contribuții lunare ale părinților/reprezentanților legali; f) donații; g) sponsorizări; h) alte surse legal constituite.

3. La articolul 8, alineatul (3) se abrogă.

4. La articolul 21, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Inspecția Socială și direcțiile sanitare județene/a municipiului București au obligația de a efectua câte o inspecție tuturor serviciilor sociale comunitare de creșă. Pentru menținerea și respectarea standardelor sociale și sanitare se va realiza anual câte o inspecție tuturor serviciilor sociale comunitare de creșă. Inspecția se consemnează într-un raport de inspecție.