Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 25 februarie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul legii se modifică și va avea următorul cuprins:LEGE privind arhivarea documentelor electronice

2. La articolul 1 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Activitatea de arhivare a documentelor electronice se realizează de creatorul ori deținătorul documentelor, după caz, ca parte a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de către un furnizor de servicii de arhivare electronică, în condițiile prezentei legi.

3. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1¹, cu următorul cuprins:Articolul 1¹ Dispozițiile prezentei legi nu se aplică activităților de arhivare a documentelor electronice create și deținute de autoritățile și instituțiile publice în nume propriu și/sau pentru unitățile, instituțiile și structurile aflate în subordinea sau în coordonarea acestora.

4. La articolul 3, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) arhivă electronică - ansamblul documentelor electronice create, primite și păstrate de o organizație în exercitarea activității sale;

5. La articolul 3, după litera b) se introduc trei noi litere, literele b¹)-b³), cu următorul cuprins:b¹) arhivare electronică - activitate, parte a managementului arhivistic al documentelor, ce implică transferul acestora dintr-un mediu de activitate curentă și păstrarea lor într-un depozit de arhivă electronică; b²) depozit de arhivă electronică - ansamblul organizațional, metodologic și tehnic ce permite păstrarea arhivei electronice, cu asigurarea caracteristicilor inițiale de integritate, autenticitate și a posibilității de utilizare a documentelor; b³) document electronic - orice conținut stocat în format electronic, în special sub formă de text sau de înregistrare audio, video sau audiovizuală;

6. La articolul 10, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Arhivarea documentelor electronice clasificate se realizează pe sisteme informatice și de comunicații securizate și acreditate corespunzător nivelului de clasificare a informațiilor conținute, conform legislației în domeniul protecției informațiilor clasificate.

7. În tot cuprinsul legii, sintagma „documente în formă electronică“ se înlocuiește cu sintagma „documente electronice“.