LexistoriaDreptul la drept.

Anexă

Azi

CERINȚE aplicabile costurilor și tarifelor aferente infrastructurii feroviare [prevăzute la art. 32 alin. (1) și art. 35 ]

1. Elementele pereche care trebuie avute în vedere de administratorul infrastructurii în situația în care se definește o listă de segmente de piață în vederea introducerii de majorări în sistemul de tarifare, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) , includ cel puțin următoarele:

a) servicii călători/marfă;

b) trenuri care transportă mărfuri periculoase/alte mărfuri;

c) servicii internaționale/interne;

d) transport combinat/trenuri directe;

e) servicii transport de călători urban ori regional/interurban;

f) trenuri complete/vagoane izolate;

g) servicii transport feroviar regulate/ocazionale.

2. Sistemul de îmbunătățire a performanțelor prevăzut la art. 35 trebuie să se axeze pe următoarele principii de bază:

a) pentru a atinge un nivel convenit al performanței și pentru a nu periclita viabilitatea economică a unui serviciu, administratorul infrastructurii convine cu solicitanții asupra parametrilor sistemului de îmbunătățire a performanțelor, în special asupra valorii întârzierilor, asupra limitelor plăților datorate în temeiul sistemului de îmbunătățire a performanțelor, atât în ceea ce privește cursele individuale, cât și totalitatea curselor unui operator de transport feroviar într-o perioadă dată;

b) administratorul infrastructurii comunică operatorilor de transport feroviar graficul de circulație pe baza căruia se calculează întârzierile, cu cel puțin 5 zile înainte de cursă. Administratorul infrastructurii poate aplica o perioadă de preaviz mai redusă în caz de forță majoră sau de modificări tardive ale graficului de circulație;

c) toate întârzierile se încadrează în una dintre următoarele clase și subclase de întârziere:

1. cauze legate de gestionarea operării/planificării, imputabile administratorului infrastructurii: 1.1. elaborarea graficului de circulație; 1.2. formarea trenului; 1.3. greșeli în procedura de operațiuni; 1.4. aplicarea eronată a regulilor de prioritate; 1.5. personalul; 1.6. alte cauze;

2. cauze legate de instalațiile de infrastructură, imputabile administratorului infrastructurii: 2.1. instalații de semnalizare; 2.2. instalații de semnalizare la trecerile la nivel; 2.3. echipamente de telecomunicații; 2.4. echipamente de alimentare cu energie electrică; 2.5. linie; 2.6. structuri; 2.7. personalul; 2.8. alte cauze;

3. cauze legate de ingineria civilă, imputabile administratorului infrastructurii: 3.1. lucrări planificate de construcții; 3.2. neregularități în executarea lucrărilor de construcție; 3.3. restricții de viteză din cauza liniilor defecte; 3.4. alte cauze;

4. cauze imputabile altor administratori de infrastructuri: 4.1. provocate de administratorul de infrastructură anterior; 4.2. provocate de administratorul de infrastructură următor;

5. cauze comerciale imputabile operatorului de transport feroviar: 5.1. depășirea timpului de oprire; 5.2. cererea operatorului de transport feroviar; 5.3. operațiuni de încărcare; 5.4. neregularități la încărcare; 5.5. pregătirea comercială a trenului; 5.6. personalul; 5.7. alte cauze;

6. material rulant imputabil operatorului de transport feroviar: 6.1. planificarea turismului/reorganizarea turismului; 6.2. formarea trenului de către operatorul de transport feroviar; 6.3. probleme la vagoane-transport călători; 6.4. probleme la vagoane-transport marfă; 6.5. probleme care afectează vagoanele, locomotivele și automotoarele; 6.6. personalul; 6.7. alte cauze;

7. cauze imputabile altor operatori de transport feroviar: 7.1. provocate de operatorul de transport feroviar următor; 7.2. provocate de operatorul de transport feroviar anterior;

8. cauze externe, neimputabile nici administratorului de infrastructură, nici operatorului de transport feroviar: 8.1. grevă; 8.2. formalități administrative; 8.3. influență exterioară; 8.4. efecte meteorologice și cauze naturale; 8.5. întârziere datorată unor motive exterioare în rețeaua următoare; 8.6. alte cauze;

9. cauze secundare, neimputabile nici administratorului de infrastructură, nici operatorului de transport feroviar: 9.1. incidente periculoase, accidente și pericole; 9.2. ocuparea liniei din cauza întârzierii aceluiași tren; 9.3. ocuparea liniei din cauza întârzierii altui tren; 9.4. întoarcere; 9.5. legături; 9.6. anchetă suplimentară necesară;

d) oricând este posibil, întârzierile se impută unei singure organizații, luându-se în seamă atât responsabilitatea pentru provocarea întreruperii, cât și capacitatea de restabilire a condițiilor normale de trafic;

e) la calculul plăților se ține seama de întârzierea medie a serviciilor feroviare pentru cerințe similare de punctualitate;

f) administratorul infrastructurii comunică operatorilor de transport feroviar un calcul al plăților datorate în temeiul sistemului de îmbunătățire a performanțelor, de îndată ce acest lucru este posibil. Acest calcul trebuie să înglobeze toate cursele întârziate dintr-o perioadă de cel mult 30 de zile;

g) fără să aducă atingere căilor de atac existente și dispozițiilor prevăzute la art. 56 , în cazul unor diferende în legătură cu sistemul de îmbunătățire a performanțelor, se pune la dispoziție un sistem de soluționare a diferendelor pentru a rezolva rapid astfel de situații. Acest sistem de soluționare a diferendelor trebuie să fie imparțial față de părțile implicate. Dacă se aplică acest sistem, trebuie luată o decizie în termen de 10 zile lucrătoare;

h) o dată pe an, administratorul infrastructurii publică nivelul mediu anual al performanței serviciilor realizat de operatorii de transport feroviar pe baza principalilor parametri conveniți în sistemul de îmbunătățire a performanțelor.