(1) Stabilirea cadrului pentru tarifarea utilizării infrastructurii feroviare se face prin contractul de activitate prevăzut la art. 30 alin. (2) , în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu respectarea independenței administrării prevăzute la art. 4 . Regulile specifice de tarifare se stabilesc de către administratorul infrastructurii și se publică de către acesta în documentul de referință al rețelei, împreună cu cadrul pentru tarifarea utilizării infrastructurii feroviare. Administratorul infrastructurii calculează și percepe tariful pentru utilizarea infrastructurii feroviare în conformitate cu cadrul și regulile de tarifare stabilite.
(2) Administratorul infrastructurii se asigură că sistemul de tarifare utilizat se bazează pe aceleași principii valabile pentru întreaga rețea, exceptând cazul prevăzut la art. 32 alin. (3) .
(3) Administratorul infrastructurii se asigură că aplicarea sistemelor de tarifare determină tarife echivalente și nediscriminatorii pentru diferiți operatori de transport feroviar care efectuează prestații de servicii de tip echivalent, în zone de piață similare, și că tarifele aplicate efectiv respectă regulile stabilite în documentul de referință al rețelei.
(4) Administratorul infrastructurii respectă confidențialitatea din punct de vedere comercial a informațiilor care îi sunt comunicate de solicitanți.