(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 0,4% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderea în cauză în anul financiar anterior sancționării următoarele:

a) nerespectarea măsurilor impuse de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar printr-o decizie adoptată, în condițiile prezentei legi;

b) nerespectarea de către administratorul infrastructurii a obligației de publicare a documentului de referință al rețelei în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (4) , cu cel puțin 4 luni înainte de data-limită de introducere a cererilor pentru capacități de infrastructură;

c) nerespectarea de către administratorul infrastructurii a obligației de a face publică, cu cel puțin 4 luni înainte de termenul de publicare a documentului de referință al rețelei, intenția de modificare a elementelor esențiale ale sistemului de tarifare prevăzute la art. 32 alin. (1) .

d) nerespectarea de către operatorii infrastructurilor de servicii, care nu se află sub controlul administratorului infrastructurii, precum și de către gestionarii de infrastructură feroviară închiriată a obligației de a furniza informații despre tarifele pentru accesul la infrastructură și pentru prestarea de servicii, precum și despre condițiile tehnice de acces pentru includerea în documentul de referință al rețelei sau de a indica un site web unde aceste informații sunt disponibile gratuit în format electronic, potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) , coroborate cu prevederile pct. 2 și 6 din anexa nr. IV.

(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 de lei la 20.000 de lei, precum și cu excluderea solicitantului de la următoarea procedură de alocare, transferul, respectiv tranzacționarea de către solicitant a capacităților de infrastructură ce i-au fost alocate, în condițiile prezentei legi.

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,04% la 0,1% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderea în cauză din anul financiar anterior sancționării următoarele fapte:

a) furnizarea de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit prevederilor art. 56 alin. (4) lit. a) , alin. (8) și (12) ;

b) obstrucționarea inspecției realizate în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (14) .

(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) , (2) și (3) lit. a) se fac de către Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar, prin decizie.

(5) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (3) lit. b) se fac prin proces-verbal întocmit de către personalul abilitat cu puteri de inspecție, prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței.

(6) Individualizarea sancțiunilor care se aplică de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar, conform prevederilor alin. (4) , se va face ținând seama de gravitatea și durata faptei, precum și de alte elemente, conform instrucțiunilor aprobate de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar și puse în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței. Sumele provenite din amenzile aplicate de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar se fac venit la bugetul de stat, în condițiile legii.

(7) Dispozițiile prevăzute la alin. (3) lit. b) se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 5 , 8 , 28 , 29 , 32 și 34 .