LexistoriaDreptul la drept.

Valabilitatea licenței de transport feroviar

Azi

Legea 202/2016 · 3 articole

Articolul 23 — Valabilitatea teritorială și temporală

(1) Licența de transport feroviar acordată de către OLFR este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene și al statelor părți la Acordul privind spațiul economic european. Licențele de transport feroviar acordate într-un stat membru sunt valabile pe teritoriul României.

(2) O licență de transport feroviar acordată de către OLFR este valabilă atât timp cât operatorul de transport feroviar își îndeplinește obligațiile prevăzute în prezentul capitol. OLFR reexaminează la interval de 2 ani îndeplinirea acestor cerințe.

(3) Dispoziții specifice care reglementează suspendarea sau retragerea unei licențe de transport feroviar sunt incluse în licența propriu-zisă.

Articolul 24 — Licența de transport feroviar temporară, acordarea, suspendarea și retragerea

(1) Dacă există suspiciuni în ceea ce privește respectarea de către un operator de transport feroviar a cerințelor din prezentul capitol, în special a celor prevăzute la art. 18 , OLFR poate verifica în orice moment dacă acel operator de transport feroviar îndeplinește efectiv acele cerințe.

(2) În cazul în care OLFR constată că un operator de transport feroviar nu mai îndeplinește cerințele, acesta suspendă sau retrage licența de transport feroviar acordată în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(3) În cazul în care OLFR constată că există suspiciuni în ceea ce privește respectarea cerințelor prevăzute în prezentul capitol de către un operator de transport feroviar căruia i s-a eliberat o licență de transport feroviar de către autoritatea de acordare a licențelor dintr-un alt stat membru, acesta informează de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile, autoritatea competentă din statul membru.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cazul în care o licență de transport feroviar este suspendată sau retrasă din cauza nerespectării cerințelor privind capacitatea financiară, OLFR poate elibera o licență de transport feroviar temporară până la reorganizarea operatorului de transport feroviar, cu condiția ca siguranța să nu fie periclitată. Licența de transport feroviar temporară poate fi eliberată pentru o perioadă de cel mult 6 luni.

(5) În cazul în care un operator de transport feroviar și-a întrerupt activitatea pe o perioadă de 6 luni sau nu și-a început activitatea în termen de 6 luni de la acordarea licenței de transport feroviar, OLFR poate decide ca licența să fie supusă din nou unei proceduri de aprobare sau să fie suspendată.

(6) În ceea ce privește începerea activității, operatorul de transport feroviar poate solicita, pe baza unor motive justificate, stabilirea unui termen mai mare de 6 luni de la acordarea licenței de transport feroviar, ținând cont de tipul serviciilor de transport înscrise în licență, iar OLFR, în urma unei analize, poate aproba fixarea unui interval mai mare de 6 luni până la începerea activității de operare a serviciilor de transport feroviar.

(7) În cazul unei modificări de natură să afecteze situația juridică a unui operator de transport feroviar și, în special, în caz de fuziune sau preluare, OLFR poate decide ca licența de transport feroviar să facă din nou obiectul unei cereri de aprobare. Operatorul de transport feroviar respectiv poate să își continue activitatea dacă OLFR nu decide că siguranța este periclitată. Într-un astfel de caz, decizia trebuie motivată.

(8) În cazul în care un operator de transport feroviar intenționează să își modifice sau să își extindă activitățile în mod semnificativ, licența de transport feroviar trebuie înaintată OLFR în vederea reexaminării acesteia.

(9) În situația declanșării unei proceduri de insolvență a unui operator de transport feroviar, OLFR analizează situația intervenită. Licența de transport feroviar se suspendă, cu excepția situației în care operatorul prezintă dovezi relevante cu privire la capacitatea de a-și continua activitatea, prin reorganizare, în condițiile legii, într-o perioadă rezonabilă prevăzută în procedurile de acordare a licenței de transport feroviar.

(10) În cazul în care OLFR eliberează, suspendă, retrage sau modifică o licență de transport feroviar, acesta informează imediat Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate în acest sens.

Articolul 25 — Procedura de acordare a licențelor de transport feroviar

(1) Procedurile de acordare a licențelor de transport feroviar în România se aprobă prin hotărâre a Guvernului, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se postează pe pagina de internet a OLFR. Ministerul Transporturilor informează Comisia Europeană cu privire la aprobarea și publicarea procedurilor de acordare a licențelor.

(2) OLFR adoptă o decizie cu privire la cererea de acordare a unei licențe de transport feroviar într-un termen rezonabil, dar nu mai târziu de 3 luni de la data la care i-au fost prezentate toate informațiile relevante, în special datele prevăzute în anexa nr. III . OLFR ține seama de toate informațiile disponibile. Decizia se comunică de îndată societății care solicită o licență de transport feroviar. Orice refuz trebuie să fie motivat.

(3) Contestațiile împotriva deciziilor luate de OLFR se soluționează potrivit reglementărilor legale în vigoare referitoare la contenciosul administrativ.